• Jeff Bezos și Lauren Sanchez au reușit într-un sfârșit să-și îdeplinească visul.
  • Evenimentul s-a desfășurat în celebrul lăcaș de cult Basilica di San Giorgio Maggiore.
  • Peste 60 de taxiuri acvatice au fost rezervate exclusiv pentru invitați.
  • Ceremonia religioasă a fost urmată de o petrecere de lux pe super-iahtul „Koru”.

După multe proteste care s-au ținut în lanț, Jeff Bezos și Lauren Sanchez au reușit într-un sfârșit să-și îdeplinească visul: cei doi s-au căsătorit ieri pe insula exclusivistă San Giorgio Maggiore din Veneția.

Pentru nunta lor de vis, Jeff Bezos și Lauren Sánchez au ales un cadru absolut spectaculos: insula San Giorgio Maggiore, una dintre cele mai elegante și liniștite insule din Veneția. Evenimentul s-a desfășurat în celebrul lăcaș de cult Basilica di San Giorgio Maggiore, o capodoperă arhitecturală renascentistă semnată de Andrea Palladio. Locația, cu interioare impunătoare și detalii artistice rafinate, a fost închisă complet publicului timp de câteva zile pentru a asigura intimitatea totală a cuplului și a invitaților lor.

Câți bani au investit cei doi în nunta de vis?

Potrivit Reuters, Jeff și Lauren au investit aproximativ 50 de milioane de dolari pentru nunta lor de poveste, care a durat 3 zile. Peste 60 de taxiuri acvatice au fost rezervate exclusiv pentru invitați, iar gondolele venețiene au fost folosite ca parte din logistica evenimentului. Invitații de top, printre care Oprah Winfrey, Kim Kardashian, Leonardo DiCaprio, Sydney Sweeney și Regina Rania a Iordaniei, au sosit pe cale aeriană cu avioane private, apoi au fost transportați discret pe insulă, scrie CNBC.

Recomandări

NATO PLĂTEȘTE ARMELE
FRANȚA TRAGE ALARMA
RUSIA APĂRĂ CENZURA
UE TRIMITE AJUTOR ÎN GAZA
SS SUSPENDĂ ANGAJAȚI
CÂT MAI ȚINE RĂZBOIUL?

Ceremonia religioasă a fost urmată de o petrecere de lux pe super-iahtul „Koru”, aflat în apropierea insulei, dar și în alte locații private din Veneția. Decorul a fost unul elegant și romantic, cu accente italiene rafinate, ghirlande florale albe, lumânări și detalii vintage inspirate de filmul italian „Houseboat”.

Ce ținută a ales Lauren pentru ziua cea mare?

În cadrul recepției și al evenimentelor din jurul nunții, Lauren a schimbat nici mai mult, nici mai puțin de 27 de ținute spectaculoase. Pentru ziua ceremoniei, ea a optat pentru o creație exclusivă Dolce and Gabbana Alta Moda, realizată special pentru ea timp de 18 luni. Rochia aleasă a fost o siluetă tip sirenă, elegantă și sobră, cu un guler înalt, 180 de nasturi acoperiți cu șifon de mătase și un voal delicat din tul și dantelă, inspirat de cel purtat de Sophia Loren în filmul clasic Houseboat din 1958.