Ce cadou unicat faci? Maratonul de pictură din Timișoara te invită la 24 de ore de artă

Creativitatea nu are limite, iar asta se vede perfect în Timișoara, unde are loc un maraton de pictură de 24 de ore. Artiștii și pasionații de artă își unesc forțele pentru a crea neîntrerupt, într-un eveniment unic care celebrează inspirația și comunitatea artistică.

Ce v-a inspirat să organizați un maraton de pictură?

„M-am gândit să aduc pictura mai aproape de oameni, asta îmi propun prin activitățile mele. Să fie un eveniment în care să putem crea ceva frumos pentru oamenii dragi, mai ales fiind perioada sărbătorilor. Să fie un cadou unicat, ceva în care punem suflet. Și să invit oamenii din oraș care sunt în trecere prin centrul Timișoarei, să ni se alăture.

Suntem în Timișoara, la centrul de proiecte. În centrul orașului, practic, unde am organizat o expoziție de artă, la care am invitat opt artiști contemporani, artiști locali din zona Timișoarei. Și în cadrul expoziției am dezvoltat acest concept, maratonul de pictură, care a început ieri și care se va termina astăzi la ora 22, timp în care oamenii au putut picteze diferite obiecte, pânze, figurine ipsos, sfere create manual din hârtie reciclată, chiar și tricouri”, a declarat Livia Mateiaș, organizator al evenimentului, pentru Aleph News.

Exit mobile version