- Cele mai bune activități de vară sunt acelea din care rămâi cu amintiri.
- Când spui vară, gândul la înghețată. Prepară acasă, cu cel mic.
- Pe lista de activități de vară pune o excursie la parcul de distracții acvatic.
- Școala de vară de Astronomie se deschide în perioada 10-13 iulie.
Vacanța de vară este una dintre cele mai așteptate perioade ale anului de către copii, mai ales că școala nu mai face parte din programul zilnic, iar activitatea principală rămâne joaca. Reala provocare apare, însă, atunci când cei mici se plictisesc, iar părinții n-au idee cu ce activități noi să vină pentru a le capta atenția piticilor.
Începând de astăzi și până sâmbătă, are loc Şcoala de vară de Astronomie „Descoperă Universul!” de la Observatorul Astronomic „Vasile Pârvan” din Bârlad.
„Începând cu ora 18:00, vom avea diverse prezentări despre astronomie, cu teme variate. Vom include introduceri despre univers, planete și sistemul solar. În următoarele zile, vom încerca să realizăm experimente pentru a vedea cum s-au format planetele. Vom organiza și diferite concursuri cu premii, care vor avea loc în ultima zi și în fiecare zi a evenimentului”, spune Ciprian Vîntdevara, muzeograf.
Ciprian Vîntdevara: „În fiecare seară, după ora 21:30, vom organiza observații astronomice. Acestea vor include sesiuni de observare cu telescopul, una dintre cele mai importante activități la Observatorul Astronomic.”