Cinci persoane au fost arestate pentru că au înșelat două femei cu 325.000 de euro, după ce au pretins că sunt Brad Pitt pe Internet

Poliția din Spania a arestat cinci persoane acuzate că au înșelat două femei cu 325.000 de euro pretinzând că sunt Brad Pitt pe internet, scrie CNN.

Alte zece persoane au fost, de asemenea, investigate în cadrul operațiunii Bralina, care s-a desfășurat în opt provincii, potrivit unei declarații a Gărzii Civile publicate luni.

O femeie a pierdut 175.000 de euro din cauza escrocilor, în timp ce o alta a pierdut 150.000 de euro. Din acest total, poliția a reușit să recupereze 85.000 de euro.

Ambele victime au fost contactate prin intermediul unui site al fanilor lui Brad Pitt de către escroci, care au reușit să le convingă că actorul dorește să investească cu ei în diverse proiecte, a declarat poliția.

„Pentru a-și găsi victimele, infractorii cibernetici le-au studiat rețelele sociale și le-au întocmit un profil psihologic, descoperind astfel că ambele femei erau persoane vulnerabile care sufereau de depresie și lipsă de afecțiune”, se arată în declarație.

De asemenea, au folosit platforme de mesagerie instantanee pentru a schimba mesaje și e-mailuri cu cele două femei până când acestea au crezut că discută prin WhatsApp cu însuși Brad Pitt, care le-a promis o relație romantică și un viitor împreună.”

Ambele femei au ajuns să facă numeroase transferuri bancare către persoana pe care o credeau Pitt, până când și-au dat seama că au fost înșelate și au mers la poliție.

Exit mobile version