- Ultimele zile din an ne-au adus o vreme mai prietenoasă.
- Bucureştenii au ales să-şi petreacă timpul la patinoar sau la terasele încălzite.
După un an atipic, ultimele zile au adus câteva raze de soare în viețile noastre. Și cum pandemia te-a ținut mai mult în casă, orice ocazie este bună pentru a lua o gură de aer.
În capitală, spre exemplu, oamenii au ieșit la patinoar. Puțină mișcare este oricând bine venită.
„Faptul că e un sport în aer liber şi putem să păstrăm distanţa. Ca să mă destind puţin de învăţat pentru că am nişte sesiuni, o sesiune în ianuarie.”, a spus un bucureștean.
Vremea frumoasă a scos oamenii și la terase. O gură de aer proaspătă și pentru industria HORECA.
Și așa grav afectată de restricții. Retrospectiva anului 2020 se face în grupuri mici, printre râsete și povești. Acolo se fac și panurile pentru noul an. Dorința lor, a ta, a mea este, de departe, revenirea la o viață normală.
„Încercăm să fim normali dar nimeni nu este normal.”
„Dorinţa mea este ca totul să se schimbe, că putem ieşi afară, să fim fericiţi.”, au spus oamenii.
Cum petrec bucureștenii de Revelion
Dar normalitatea nu ține pasul cu trecerea dintre ani. Mai ai puțin de așteptat! Ți-ai luat deja gândul la petrecerile de altădată de revelion. În schimb, pandemia ne-a îndreptat către adevăratele valori.
„De revelion probabil voi sta acasă cu prietena mea, nu voi face nimic.”
„Voi petrece cu familia pentru că familia este pe primul loc.”
„În mod normal m-aş fi văzut cu familia dar având în vedere că nu e o situaţie normală voi sta acasă.”, au mai spus oamenii.