• În 9 luni de zile ce am învățat? Să mă spăl pe mâini? Asta mă-nvață pe mine ministrul Sănătății și toți Arafații?
  • În Franța sunt 100 de morți la 50 000 de infectați, la noi sunt 100 de morți la 5 000 de infectați
  • Pentru că este doar un pretext al unei tâmpiri organizate

Emisiune incendiară în platoul Aleph Media, unde Marius Tucă l-a avut invitat pe Dan Bittman. Un Dan Bittman savuros, care a aruncat România în aer pentru simplul fapt că și-a exprimat o opinie. Despre discrepanța dintre ceea ce se declară și ceea ce se întâmplă în realitate, despre cifre scoase din burtă și statistici, despre măsuri absurde sau prea dure și despre pandemie ca pretext pentru campania deșănțată a tâmpirii globalizate.

O oră absolut memorabilă cu un invitat neobișnuit cu ipocrizia. Astfel ar putea fi caracterizată emisiunea Marius Tucă Show de aseară. O oră ca un document istoric, în care s-a vorbit doar pe bune. Ca de fiecare dată, de altfel, la Marius Tucă Show. “N-am spus niciodată că nu există virusul, dar eu, în ziua în care am făcut acele comentarii, chiar nu mai puteam cu alertele”, a început Bittman, care a continuat spunând că e de-a dreptul siderat de tratamentul care se administrează pentru Covid, adică vitamina D, vitamina C și paracetamol.

Dan Bittman: “Vitamina D, vitamina C și paracetamol. Măi, dați-o-ncolo!”

 „Chiar zilele trecute un prieten de-al meu m-a sunat, mi-a zis am Covid. E medic, mi-a spus, uite, am avut niște simtome nasoale, am fost plecat într-o gașcă unde nimeni n-are nimic, el, săracul, și-a luat leapșa. Mi-a spus că nu e bine, că tre să stea 14 aile, dar se tratează cu paracetamol, vamina D și vitamina C. Măi, dați-o-ncolo! Pentru că tot timpul am fost un om sincer și mi-am spus părerea. Am spus că măsurile care se iau nu sunt în regulă”.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA

Artistul a comentat, apoi, că, în tot răstimupl de la debutul pademiei și până acum, ministrul Sănătății l-a învățat să se spele pe mâini – un gest pe care oricine dintre noi îl știe de acasă, un gest firesc, natural, despre care e inutil și să vorbești.  

“În 9 luni de zile ce-am învățat? Să mă spăl pe mâini? Deci știam asta de la bunicii mei. Cum e posibil?”

Am zis așa. Am zis că în 9 luni de zile ce-am învățat? Să mă spăl pe mâini? Deci știam asta de la bunicii mei. Cum e posibil? Asta mă-nvață pe mine ministrul Sănătății și toți ăștia Arafații care ies seară de seară mă învață să mă spăl pe mâini și să-mi pun mască? Mască, care, iertați-mă, lumea are o problemă cu masca. Am primit o mască, cred că de la tine, cadou, una din aia prin care nu trece virusul.

S-a vorbit apoi despre o altă fractură de logică, de o discrepanță evidentă între ceea ce se declară public de către autorități și ceea ce s eîntâmplă, de facto, în realitatea imediată. Într-o Românie lovită de epidemie, în care se iau măsri restrictive și se declară stare de urgență, 80 000 de români pleacă la cules de sparanghel, purtând (sau nu) mască. Evenimentul e, de altfel, foarte popular. De el s-a vorbit mult la vremea respectivă, dar, în afară de declarații în care toată lumea își exprimă îngrijorarea, mare lucru nu s-a întâmplat.

O intervenție extrem de interesantă a avut-o, în economia emisiunii, directul cu jurnalista Marcela Feraru, din Paris. Jurnalista și-a exprimat și indignarea, dar și stupefacția în fața execuției publice la care e supus Bittman de ceva vreme încoace. Jurnalista Marcela Feraru a comentat că nu înțelege isteria românească declanșată de povestea Bittman, care nnu a făcut altceva decât să-și exprime o părere.

“Am auzit ce a spus Dan Bittman, am făcut chiar și o postare pe Facebook în care spuneam că în alte părți se moare pentru libertatea de exprimare. Eu nu pot să înțeleg această abordare isterică”, a spus jurnalista.

În completare, artistul a amintit de faptul că purtarea măștii, în Suedia e opțională și a ridicat un semn de întrebare în privința altor nereguli bătătoare la ochi.  Jurnalista a povestit despre iminenta stare de urgență, ce va fi început în această noapte de la ora 00.00, un lockdown menit să evite, după cum spunea reșeidntele Macron, o dramă de aproape jumătate de milion de decese la mijlocul lui noiembrie. Marcela Feraru a amintit și despre atacurile teroriste la care asistă Franța de acum zece zile și de faptul că francezii s-au săturat de declarații frumoase ale politicienilor și vor acțiune: “La Nisa, președintele Macron a făcut declarații frumoase, dar ne-am cam săturat de declarații frumoase”.

Întrebată de Marius Tucă dacă e de părere că România se va carantina, în condițiile în care nu puține țări europene au luat deja decizii dure în această materie, Marcela Feraru a spus: “Este imposibil ca fiecare țară să facă ce-i trece prin cap. E imposibil să suferim din cauza României care nu vrea să carantineze”.

În continuare, Dan Bittman a spus că are un mesaj pentru generația tânără: să nu abdice de la umor și de la cultură, pentru că viața fără artă devine un nonsens. Artistul a insistat mult pe ideea faptului că e un om veritabil, că nu e obișnuit cu ipocrizia, că e dispus să-și asume tot ce spune, indiferent de riscul la care se expune: “Dacă mă calcă mașina, o să mor de Covid. Sunt împotriva ipocriziei românești”.

Nu a ezitat nici să-l taxeze pe Dan Teodorescu, care, se știe, a avut o postare în versuri ca replică la declarațiile lui Bittman. “Am văzut un băiat cu o chitară, nu știu cum îl cheamă, un actor ratat, un cântăreț, se pare, la fel de ratat”. Nici pe cei care-l înjură în mod profesionist pe rețelele de socializare nu i-a iertat. Despre ei a spus că, dacă tot îl înjură de mamă, să-l injure într-o limbă corectă: “Cine mă înjură, măcar să mă înjure într-o română corectă. Să scrie “mă-tii” cu cratimă. E posibil ca în România să nu mai poți să-ți spui părerea?”

Ultima parte a emisiunii a fost pe de-a întregul dominată de intervenția prin zoom a lui Gigi Căciuleanu, artistul total, “nebunul” indiscutabil, care a radiografiat fără milă lumea în care trăim, într-un discurs savuros, dramatic, plin, adevărat. Vorbim de un discurs care, fără doar și poate, va face istorie, un manifest împotriva globalizării tâmpeniei, o declarație de iubire pentru esența umanității, pentru artă, pentru civilizație, pentru identitate.

Artistul a vorbit despre discrepanța dintre ceea ce se declară și ceea ce crede el că se întâmplă în realitate, despre cifre scoase din burtă și statistici, despre măsuri absurde sau prea dure și despre pandemie ca „pretext pentru campania deșănțată a tâmpirii globalizate”.

Gigi Căciuleanu: Vă vorbesc din orașul-lumină, dar nu este cazul. Suntem într-un oraș al întunericului și-ntr-o țară a întenebraților. Din păcate, tocmai astăzi ați auzit și știți, facem față mai multor viruși nu unuia singur.

Cineva sau ceva a hotărât să ne omoare civilizația. Să ne omoare. Să ne omoare ca specie, ca oameni inteligenți, ca oameni care gândesc. Probabil că acest virus este fooarte prezent. Nu trebuie să ne fie teamă să ne apărăm de el. Trebuie pusă mască, trebuie să ne spălăm, să facem gargară cu iod, inhaații, orice, ca să scăpăm de el. Pentru că este doar un pretext al unei tâmpiri organizate. O simt cu toți porii. Ca om, ca artist, ca nebun, ca bufon, simt că-mi tremură clopoțeii-n cap. Vibrațiile sunt de o foate înaltă intensitate.

Nu aș vrea să fiu în pielea doctorilor, în pielea autorităților în acest moment. Cu toții suntem păcăliți, e o păcăleală generală. Acest virus este satanic, aș zice eu, nu este un complot, nu e teoria complotului. Nu. Nu.

Cineva ne-a pus gând rău, hai s-o zicem pe șleau și pe românește. M-am uitat ieri pe harta lumii. Este extraordinar că în Asia, unde oamenii sunt mult mai diciplinați… robabiș. Eu am văzut în Paris japonezi, chinezi, care umblau cu mască pe față, pentru că aveau mică gripă, o mică răceală, ca să nu-i contamineze pe ceilalți. Sunt mult mai disciplinati și probabil din această cauză au putut pune capăt unei porcării universale care ni s-a aruncat pe cap ca o găleată de lături. Nu pot să sufăr această botniță care mi se pune, dar o pun. Pentru că trebuie să luptăm îpotriva acestei maladii. Nu e singurul. O să ni se mai arunce în cap alte virusuri. Nu e pericolul cel mai mare. Tâmpenia, prostia, ignoranța, intoleranța. Suntem asmuții, prin această maladie, care există și cu care trebuie să ne luptăm, suntem, pe undeva.

Romanii spuneau divide et impera, divide și domină. Asta se întâmplă în acest moment. Nu sunt nici medic, nu sunt nici savant, nu sunt nici filolog. Apropo de filologie, i-am trimit lui Marius Tucă 10 metode de manipulare de masă ale lui Chomsky. Sunt foarte adevărate. Este foarte interesant. Este un fel de mantră cu care să medităm cu toții. Și să nu ne lăsăm.

Arta ni se omoară. Oamenii din peșteri de la începuturile civilizației, oamenii din peșteri, desenau pe pereți și probabil dansau în jurul focului. Iar noi omorâm spectacolul, omorâm arta vie. Omorând arta vie, ne omorâm pe noi. Nu ne dăm seama.

Poate că această carantină este foarte bine-venită și să dea Domnul să funcționeze. A mai fost odată și parcă n-a funcționat, dar, în fine. Facem ceea ce ni se spune că trebuie să facem. Dar noi, ca artiști, trebuie să continuăm acest lucru. Dacă nu putem pe viu, prin tablete, prin telepatie. Cum se spunea adineauri, acele acele tablete care erau blasfemate și aruncate la gunoi pentru că tinerii stăteau cu ochii pe ele, acuma suntem prizonierii acestor tablete dar ne și scapă, sunt niște ferestre comunicăm între noi prin aceste ecrane și cred că Dumnezeu, dacă a vrut să ne pedepsească, ne-a dat și o portiță de scăpare cu aceste ferestre deschise de comunicare între noi.