• Medicul Cătălin Apostolescu spune că sistemul sanitar nu poate cuprinde toți bolnavii, iar din punct de vedere social, gestionarea pandemiei a fost un haos.
  • Gazda perfectă pentru COVID-19, după 6 luni de pandemie, nu mai este bătrânul, ci „bărbatul de 30-35 de ani cu chelie”.
  • România ar putea ajunge la 200.000 de cazuri până la finalul lui 2020.

„Nimeni nu are un sistem sanitar care să cuprindă toți bolnavii”

Marius Tucă: Virusul nu îi înnebunește pe oameni, deși o expunerea prea mare la psihoza paranoică îi poate înnebuni. Bună seara, domnule Apostolescu!

Cătălin Apostolescu: Bună seara!

Marius Tucă: Mi-e frică să nu iau virusul.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Cătălin Apostolescu: Presiunea e foarte mare, încercăm să primim cât mai mulți pacienți. La un moment dat, capacitatea spitalului e la maxim și suntem obligați să-i redistribuim.

Marius Tucă: Noi ne-am întâlnit în aprilie, înainte de Paști. Ați făcut o declarație care a scandalizat: ziceați că o să avem 15 – 20.000 de cazuri. Cred că atunci erau cam o mie de cazuri. Cum ați descrie această perioadă, în Romania și în lume, de la Paști până la Sf. Maria?

Cătălin Apostolescu: Greu de spus în puține cuvinte. Este o epidemie. Este definită că un număr mare de cazuri în scurt timp într-o zona. Logica spunea că vă crește numărul de cazuri. În mai am încercat să punem capac pe număr în așa fel încât presiunea să nu fie prea mare pe sistemul sanitar. Că știam ce capacitate are. Nimeni nu are sistem sanitar care să cuprindă toți bolnavii la un moment dat. Noi am încercat să nu lăsăm valul să vina peste noi.

Marius Tucă: Să vina în timp.

„Oamenii au fost cooperanți primele două luni, apoi au simțit o nevoie compulsivă să facă lucruri ce nu trebuiau făcute”

Cătălin Apostolescu: Asta a fost, din punct de vedere medical, un lucru la care ne așteptam. Social, lucrurile au fost haotice. După ce oamenii au fost foarte cooperanți în primele doua luni, au crezut că totul s-a terminat și parcă au simțit o nevoie compulsivă să facă niste lucruri care nu trebuiau făcute sau lucruri pe care nu le-au făcut în alți ani și acum voiau să le bifeze.

Ne-am confruntat cu această indisciplină, când oamenii în mod voit s-au aglomerat, nu au purtat mască. Nu mă refer la cei care neaga existența virusului. După două luni cu sprijin al populației, după aceea l-am pierdut. Efectele se văd: avem 100.000 de cazuri și nu ne oprim. Suntem că o locomotivă care merge cu 100 la ora.

După perioada de vara, când tot românul a bifat mers la mare, vor începe școlile, vin alegerile, care iar înseamnă deplasare de oameni, aglomerare, și apoi sezonul rece, când, pe lângă faptul că virusul vă avea condiții mai bune de răspândire, nu putem prezice ce se vă întâmpla cu celelalte virusuri care oricum circulă în sezonul rece, de exemplu virusul gripal.

Sunt mai multe ipoteze, una e că, știți… lupta pentru ciolan nu am inventat-o noi, ci bacteriile și virusurile, că ele au ocupat pământul mai întăi. E posibil ca SARS să blocheze răspândirea celorlalți. Dar e posibil și că virusurile să atace în haita, să se asocieze două trei patru virusuri: unul mai puternic deschide poarta și formele clinice să fie mai multe și mai severe.

Marius Tucă: Ajungem aici… deja ați început cu un scenariu apocaliptic, care poate deveni real.

Cătălin Apostolescu: Românii ziceau vis… pace, aprabellum, daca vrei pace pregătește-te pentru război.

Marius Tucă: După perioada de indisciplină credeți că s-au făcut și greșeli în gestionarea pandemiei?

Cătălin Apostolescu: În mod clar. Pandemia conține, prin definiție, surprize. Nu se știe ce resurse trebuie alocate, nu se știe cât să fie perioada de izolare, pentru că e virus nou. Pacienții care erau în continuare pozitivi la testele de PCR mult timp după ce erau sănătoși clinic, și o soluție era să îi izolam în continuare.

Trecând timpul, am realizat că pacientul e contagios 8-11 zile, așa că am stabilit 14 zile de izolare. Sunt lucruri care nu se știu, care se învață din mers, și e inevitabil să apară bâlbâieli, greșeli de evaluare a gravității. Daca peste 5 ani avem o nouă pandemie de SARS-CoV, ne vom organiza mai bine, dar momentan totul e nou. Din decembrie au trecut 8-9 luni de zile, de la primele cazuri din China.

„Cantitatea de Remdesivir e mică, și dacă am da la pacienți din start s-ar epuiza rapid”

Marius Tucă: O fotografie a momentului. Spuneți-mi, vă rog, la Matei Balș cați pacienți au trecut în 6-7 luni prin mâna dumneavoastră? Mii, probabil. În ce măsură s-au schimbat lucrurile și ați adaptat din mers. Balș a fost foarte reținut în comunicare, dar stiu că tratamente considerate inovatoare în UK erau deja în schema de tratament în Romania.

Cătălin Apostolescu: Multe s-au schimbat, tratamente care păreau eficiente în aprilie s-au dovedit a fi ineficiente. Singurul medicament cu ceva activitate antivirală este acest Remdesivir și cred că ar trebui dat cât mai repede la debutul simptomelor. S-a dat la bolnavii grav și rezultatele au fost slabe.

Poate că ar trebui dat în primele zile, dar cantitatea de Remdesivir e mică, și dacă am da la pacienți din start s-ar epuiza rapid. Alte tratamente sunt anticoagulantele, tromboliza, adică lizarea cheagurilor de sânge care se formează. Corticosteroizi. Acestea patru sunt cât de cât eficiente, și trebuie cântărite efectele și beneficiile.

Ce înseamnă pentru medicul Apostolescu deschiderea școlilor: „Să poarte mască în clasă, să fie un orar flexibil”

Marius Tucă: Toată lumea vorbește despre deschiderea școlilor. Ce înseamnă pentru dumneavoastră deschiderea școlilor?

Cătălin Apostolescu: Cred că ar putea fi un lucru bun. Fac parte din comitetul pentru situații de urgență și am votat pentru. Copiii pot să își însușească mai ușor comportamente de protecție decât lăsați de capul lor, cum au fost vara. În timpul gripei spaniole, comisarul din New York a luat toate masurile că noi doar că a lăsat școlile deschise. Procentul celor din școli care s-au infectat a fost mai mic în școli față de cei care au stat acasă. Dar trebuie deschisă cu cap.

Marius Tucă: Elevi mai puțini.

Cătălin Apostolescu: Pai și ce faci cu restul? Să poarte masca în clasă, să se improvizeze, să se poată face orar flexibil, să nu fie toți în scoală și toți în pauza, dar școală o zi da una nu… e cam haotic.

Marius Tucă: Ați avut multe cazuri de pacienți care s-au infectat de la asimptomatici?

„Asimptomaticul infectează, dar nu știe că are virusul și este periculos”

Cătălin Apostolescu: Asimptomaticul e periculos. El infectează, dar nu știe că are virusul. E valabil pentru toate bolile. Dar da, dacă asimptomaticii ar purta masca, nu ar fi probleme. Daca toți ar purta masca, nu ar fi problemă. În martie-aprilie spuneam „țineți bătrânii deoparte”, că datele din China și Spania arată că mortalitatea în rândul lor era cutremurătoare.

Acum, vârstă de mortalitate a scăzut. Acum, tipic e bărbatul până în 30-55 ani și cu chelie. Nu glumnesc! Se pare că testosteronul afectează evoluția bolii. Daca mai există un diabet e și mai rău.

Marius Tucă: Ce s-a schimbat? Cum am ajuns la 35?

Care este gazda optimă pentru COVID-19 după cele șase luni de pandemie

Cătălin Apostolescu: Virusul caută gazda optimă. Se pare că acești oameni îndeplinesc cele mai bune condiții. Poate că e și din cauză că bătrânii au fost izolați. Marea majoritate pe care o știu eu au încercat să își protejeze bătrânii, dar cei de 30-55 de ani sunt oameni activi, muncesc și se și distrează, deci nu e foarte surprinzător. Și gripa de acum 10 ani tot acolo s-a localizat. Primul factor de gravitate pare a fi obezitatea.

Marius Tucă: La Balș ați avut o mortalitate destul de mică, deși oamenii vin din toată țara.

Cătălin Apostolescu: Încă suntem în plină desfășurare și procentul de azi ar putea să nu mai fie mâine valabil. Cred că contează că am luat lucrurile în serios. Suntem infecționisti, educați cu agenții patogeni. Am organizat un colectiv închegat și profesionist.

La ce număr de cazuri va ajunge România la finalul anului 2020

Marius Tucă: La cât credeți că ajungem la sfârșitul anului?

Cătălin Apostolescu: Pai putem ajunge ușor la 200.000 de cazuri, poate și mai mult. Mai sunt 90 de zile, înmulțiți cu 1300. E adevărat, e numărul de cazuri, nu cazuri active. O buna parte s-au vindecat între timp. Sistemul medical ar putea plesni. Epidemia afectează o comunitate. Lupta trebuie dusă de întreaga comunitate, nu doar de medici, altfel vom plăti și plătim cu sănătate și morți.

Marius Tucă: Sunteți un doctor destul de dur. E ceva care v-a surprins în aceste șase-șapte luni? Vedeți cazurile cele mai grave, de ATI? A fost ceva care v-a surprins, emoționat?

Cătălin Apostolescu: Ne-a surprins reacția societății, care ne-a pus curcubee în geam doua luni, apoi s-a întors împotrivă noastră. Când ai un câine de pază și îl omori și pe ăla, să nu te miri că te calcă hoții.

Marius Tucă: Din păcate, s-a adeverit ce ați zis acum multă vreme. Acum avem 100.000 de cazuri și nu mai surprinde pe nimeni.

Cătălin Apostolescu: Lumea ar trebui să se obișnuiască nu cu virusul, ci cu măsurile de prevenire. Suntem responsabili cu împiedicarea răspândirii ei.

Marius Tucă: Stiu că Matei Balș e în prima linie. Vă mulțumesc!

Marius Tucă Show, LIVE și pe www.alephnews.ro

Marius Tucă Show. Invitați – Dr. Cătălin Apostolescu și regizorul Cristi PuiuPublicată de Aleph News pe Luni, 7 septembrie 2020