Drake a ajuns viral. A încercat să doneze 500 de dolari pe un livestream, dar cardul nu a mers

Drake a ajuns viral. În mijlocul unui livestream a încercat să doneze 500 de dolari unui streamer, dar cardul n-a mers.

Întâmplarea s-a petrecut pe platforma Kick, care își dorește să concureze cu celebrul site de streaming Twitch. Livesteam-ul era menit să promoveze cazinoului online de criptomonede Stake. În timpul transmisiunii, Drake a vrut să-i doneze 499,99 dolari în abonamente unui streamer cunoscut sub numele de Daisy. Totuși, a întâmpinat probleme, scrie Indy100.

După ce a introdus un cod de verificare pentru a autoriza plata, caseta de dialog a dispărut, arătând că de fapt plata nu a fost finalizată și că Drake va trebui să încerce din nou. Drake a glumit că a rămas fără bani.

Având în vedere averea netă de 250 de milioane de dolari a lui Drake, este puțin probabil ca artistul să se confrunte cu probleme financiare. După ce s-a consultat cu cineva în afara camerei de filmat și a fost informat despre situație, nu a durat mult până când problema cardului a fost rezolvată, iar Drake a donat cei 500 de dolari.

Citește și:

Exit mobile version