• Artistul a detaliat ce rol important a jucat educația muzicală în copilăria și adolescența sa.
  • Scopul fundației este de a ajuta copiii să învețe să cânte la instrumente, să dobândească abilități de producție.
  •  În 2019, artistul a lansat Ed Sheeran Suffolk Music Foundation.

Ed Sheeran a dezvăluit că a creat Fundația Ed Sheeran, o inițiativă la nivelul întregii Marii Britanii menită să ofere o educație muzicală incluzivă și de înaltă calitate. Artistul a detaliat de-a lungul timpului ce rol important a jucat educația muzicală în copilăria și adolescența sa, scrie BBC.

Am înființat Fundația Ed Sheeran pentru că recent s-a acordat din ce în ce mai puțină importanță educației muzicale. Chiar și atunci când eram la școală, era văzută ca o materie ușoară și nu era luată în serios. Există această concepție greșită cum că nu este o slujbă adevărată, în contextul în care industria muzicală reprezintă 216.000 de locuri de muncă în atât de multe domenii diferite și aduce până la 7,6 miliarde de lire sterline într-un an economiei Marii Britanii.

Ca să nu mai vorbim de puterea pe care arta noastră o are la nivel mondial de a aduce bucurie oamenilor. Muzica a fost incredibilă pentru sănătatea mea mintală în copilărie, oferindu-mi un scop și multe realizări, chiar doar învățând să cânt la pian sau violoncel, cu mult înainte de a începe să compun melodii„, a declarat artistul.

Recomandări

LUNA, ÎN PERICOL
CLUJUL RECICLEAZĂ HAINELE
FLUIERĂ A PAGUBĂ
LIKE, SHARE ȘI AMENZI
PREMIAȚI PENTRU SIMULARE
NOI SĂ FIM SĂNĂTOȘI!

Scopul fundației este de a ajuta copiii să învețe să cânte la instrumente, să dobândească abilități de producție, compoziție și interpretare, precum și alte competențe care le-ar deschide uși în industria muzicală. De exemplu, echipa de turneu a lui Ed Sheeran ar putea ajunge la 150 de oameni, fiecare cu sarcini diferite, ca să nu mai menționăm angajații de la case de discuri, management, promovare și relații publice.

 În 2019, artistul a lansat Ed Sheeran Suffolk Music Foundation, cu scopul de a-i ajuta pe tinerii sub 18 ani din Suffolk, Anglia să studieze muzică.

Citește și