Elon Musk neagă acuzaţiile de hărţuire sexuală venite din partea unei stewardese

Miliardarul Elon Musk a apreciat, într-o postare pe Twitter, ca fiind „total neadevărate” afirmaţiile dintr-o ştire potrivit cărora ar fi hărţuit sexual o însoţitoare de bord într-un avion privat, în 2016, scrie Reuters.

Business Insider a relatat că SpaceX, compania lui Musk, a plătit 250.000 de dolari în 2018 pentru a soluţiona o plângere de hărţuire sexuală făcută de o însoţitoare de bord de pe un avion privat.

Articolul a citat o persoană anonimă care a spus că este prietenă cu însoţitoarea de bord, şi care a dat o declaraţie ca parte a procesului de soluţionare privată, potrivit articolului.

Am o provocare pentru acest mincinos care susţine că prietenul m-a văzut «expus», descrieţi un singur lucru, orice (cicatrici, tatuaje, …) care nu este cunoscut public. Nu va putea să facă acest lucru, pentru că nu s-a întâmplat niciodată” , a scris Musk pe Twitter.

Însoţitoarea de zbor a ajuns să creadă că refuzul ei de a accepta propunerea lui Musk i-a afectat oportunităţile de a lucra la SpaceX şi a determinat-o să angajeze un avocat în 2018, potrivit Business Insider.

Compania de rachete a făcut înţelegerea în afara instanţei şi a inclus un acord de confidenţialitate care a împiedicat-o pe însoţitoarea de bord să vorbească despre acest lucru, a precizat Business Insider. Site-ul de ştiri nu a menţionat numele prietenului sau al însoţitoarei de zbor.

În articolul din Business Insider, Musk a fost citat spunând că povestea însoţitoarei de zbor a fost o „lovitură motivată politic” şi că există „mult mai multe lucruri în această poveste” .

Joi seară, Musk a scris pentru prima dată pe Twitter că atacurile împotriva sa ar trebui privite printr-o prismă politică şi a invocat lupta pentru un viitor bun şi pentru dreptul la libertatea de exprimare. În tweet-ul iniţial, el nu a menţionat în mod specific acuzaţiile din Business Insider.

Şi, pentru a se consemna, aceste acuzaţii sălbatice sunt complet neadevărate” , a adăugat Musk într-un alt tweet.

De asemenea, el a scris pe Twitter că articolul a fost menit să interfereze cu achiziţia Twitter.

Exit mobile version