• Festivalul aduce 20 de evenimente care transformă orașul într-o scenă în aer liber.
  • Peste 400 de artiști urcă pe scenele din Cluj, la Festivalul Opera Aperta.
  • 10 spectacole au premiera absolută în fața publicului local, în cadrul festivalului.
  • Festivalul Opera Aperta se desfășoară sub sloganul „Muzica e pretutindeni”.

Când opera părăsește teatrul, orașul devine scenă, iar publicul, parte din poveste. La Cluj, Opera Aperta transformă spațiile neconvenționale în locuri de întâlnire cu arta, de azi până pe 29 iunie. Vezi gale de operă, jazz, tango, balet și concerte la miezul nopții în spații emblematice ale orașului, dar și în alte locuri surpriză.

Ce aduce publicului ediția de anul ăsta?

Florin Estefan, președintele Festivalului Internațional Opera Aperta: „În primul rând, Opera Aperta a fost un proiect în cadrul proiectului de management al Operei Naționale Române din Cluj. A început acum 10 ani, practic este a noua ediție acum, am avut un an de pauză.

Un proiect care s-a dezvoltat și a devenit un festival internațional, cu aproximativ 400 de artiști implicați, cu 20 de evenimente pe parcursul unei săptămâni, în diferite spații din Cluj – de la Curtea Interioară a Universității Babeș-Bolyai, Institutul Francez, parcuri și Main Stage-ul din Piața Unirii.

Recomandări

ISRAEL ATACĂ SIRIA
TRUMP: „PUTIN M-A SUNAT”
MOSCOVA NU CREDE ÎN LACRIMI
BURSE MICI, CORNURI MARI
CE ALEG NOMAZII?
DEAL?

O să avem o serie de concerte la miezul nopții, în câteva spații comerciale, la curți de hoteluri și lounge-uri din Piața Unirii: Nocturne de Chopin, concerte la două harpe, duo de chitare, tango și așa mai departe.

Spațiul din spatele clădirii, Parcul Operei, se transformă într-un spațiu de concerte, se transformă într-un târg, și va avea un ecran imens montat acolo pentru streaming de filme muzicale pentru copii și pentru familii – activități muzicale prin care vrem să-i atragem spre acest univers al liricii”.