• Comedia „Ursul” în regia lui Dan Chișu a fost lansată în 2011.
  • În film, directorul unui circ încearcă să vândă ursul unor vânători.
  • Regizorul Dan Chișu crede că situația reală din țara noastră e tragicomică.

Comedia anului 2011 s-a transformat în realitatea lui 2021. Regizorul Dan Chișu nu își imagina că filmul său era, de fapt, predicție. Filmul „Ursul” seamănă cu situația reală din țara noastră.

„Astăzi am avut toată ziua senzația că văd un promo la filmul meu. Care vine 11 ani mai târziu. Promo-ul de azi este viața bate filmul, e mult mai bun promo-ul de azi. Povestea seamănă pentru că tot așa, au antamat un neamț care să vină să-l vâneze ca trofeu de urs. În filmul meu e o întreagă aventură pentru că acolo se recrează acel ‘nu ne vindem țara’ cu ‘nu ne vindem ursul’. Și de aici începe o întreagă aventură cu neamțul care ajunge, trebuie să-l împuște, nu se știe cui plătește banii la cine ajung banii”, a declarat Dan Chișu.

Dan Chișu: „Mi-e puțin rușine, ăsta e singurul lucru pe care pot să-l spun”

„Azi m-am convins de fapt că povestea mea putea să fie adevărată. Mi-e puțin rușine, ăsta e singurul lucru pe care pot să-l spun. Mie mi-a spus cineva la un festival: ‘Domnule, dacă filmul ăsta era semnat de Kusturica, avea mult mai mare succes’. Kusturica l-a văzut într-un final. Mi-a spus: ‘bă, sunt flatat’”, a adăugat regizorul român.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”