- Carolyn Goodman crede că nu ar trebui să fie închise toate cazinourile, ci doar acelea care înregistrează cazuri de infectări cu Covid-19
- Primarul din Las Vegas este cunoscut ca fiind un critic vocal al închiderilor afacerilor
- Carolyn Goodman consideră restricțiile „o nebunie“
În timp ce la noi în țară restricțiile te țin în casă, mall-urile și restaurantele sunt închise și nu te lasă să ai parte de puțină relaxare, primarul din Las Vegas, Carolyn Goodman, e de părere că business-urile din oraş care doresc să se redeschidă ar trebui să poată, iar dacă vor fi companii afectate de coronavirus, doar acelea să fie închise din nou.
„Presupun că toată lumea este un transportator. Lăsaţi afacerile să se deschidă, iar localurile în care vor apărea focare de infecții vor fi închise din nou. Este atât de simplu“, a spus Carolyn.
Goodman este un critic vocal al închiderilor de afaceri și spune că restricţiile sunt o „nebunie“. Între timp au apărut și protestatari în Statele Unite, care au organizat mitinguri pentru încetarea restricțiilor şi repornirea economiilor.
Sursă foto: Profimedia