• Potrivit unui comunicat al Meta, postările recente ale lui Kanye au încălcat politicile privind discursul instigator la ură, hărțuire și intimidare.
  • Un reprezentant al lui Kanye West a confirmat că rapperul nu mai cântă la Premiile Grammy, din cauza unui  „comportament online îngrijorător”.
  • Cea de a 64-a ediție a premiilor Grammy va avea loc duminică, 3 aprilie 2022.

Lui Kanye West, care și-a schimbat numele legal în Ye anul trecut, i s-ar fi interzis să cânte la Premiile Grammy, ca urmare a acțiunilor sale după despărțirea de Kim Kardashian.

The Blast a raportat pentru prima dată că premiile Grammy l-au interzis pe Ye din cauza „comportamentului online îngrijorător„, lucru confirmat ulterior de publicațiile americane Variety și People cu ajutorul reprezentantului lui Ye.

La începutul acestei luni, în aceeași zi în care Kim Kardashian a devenit singură din punct de vedere legal după ce a divorțat de Ye, fostul câștigător al premiilor Grammy a postat un videoclip pentru piesa sa Eazy, care include replicile: „Dumnezeu m-a salvat de la acel accident, doar ca să-l pot bate pe Pete Davidson„.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Videoclipul piesei, realizat în tehnica claymation, arată o reprezentare a lui Kanye West care îl răpește pe comediantul SNL, îi ține capul decapitat și îl îngroapă de viu. De asemenea, el a încurajat orice fan care îl vede pe Pete în public să „țipe” la el și să „spună Kimye pentru totdeauna”.

The Blast, citând „persoane din interior”, a relatat că una dintre ultimele picături a fost de fapt interacțiunea online a lui Ye cu prezentatorul Daily Show, Trevor Noah, care este gazda ediției din acest an a premiilor Grammy.

Trevor calificase hărțuirea continuă a lui Ye asupra lui Kim drept „terifiantă de privit”, iar rapperul Ultralight Beam a răspuns atacându-l pe gazda talk-show-ului cu o insultă rasială pe Instagram, o mișcare care i-a adus interdicția de a mai intra pe platformă timp de 24 de ore.

Ye este nominalizat pentru cinci premii la ediția din acest an a premiilor Grammy, inclusiv pentru un album al anului 2021, Donda. El nu s-a aflat printre prima rundă de artiști deja anunțați pentru viitoarea ceremonie muzicală – care îi includea pe Lil Nas X, Billie Eilish și Olivia Rodrigo – dar este de așteptat să fi fost anunțat mai aproape de eveniment.