• London Fashion Week împlinește 40 de ani de când s-a lansat, aduce o ediție specială.
  • Revenirea lânii, inului și mătăsii reflectă o preocupare pentru moda ecologică și sustenabilă.
  • Designerii experimentează cu sacouri oversized pentru a aduce un plus de originalitate.

Este Săptămâna Modei la Londra. În următoarele zile, sute de designeri își vor prezenta colecțiile minunate pentru primăvară/vară 2025 în capitala Angliei.

Branduri celebre precum Burberry, Simone Rocha și J.W. Anderson își vor prezenta colecțiile alături de branduri londoneze faimoase precum Chopova Lowena și Nensi Dojaka.

Care sunt tendințele?

London Fashion Week este întotdeauna un spectacol de creativitate și inovație, iar ediția din acest an va uimi. Prima tendință omniprezentă pe podiumuri este utilizarea culorilor vibrante și îndrăznețe. Asistăm în prezent la creșterea tendinței „Teoria albastrului neașteptat” care reprezintă adăugarea unui strop de albastru la o ținută neutră pentru a crea un aspect atrăgător și elevat. Creatorii vestimentari nu folosesc această culoare pentru a atrage priviri, ci pentru a face o declarație puternică.

Recomandări

IDF L-A UCIS PE MUSTAHA
CELINE ÎL IA PE RIDER
ISRAELUL VREA RIPOSTA
LASCONI NU A LUCRAT LA SRI
BOTTEGA VENETA LANSEAZĂ PARFUMURI
UK ACORDĂ SUVERANITATE

A doua tendință importantă este revenirea materialelor naturale. Lână, in, și chiar mătasea au fost preferate de designeri. Această orientare spre materiale sustenabile arată preocuparea industriei modei pentru un viitor mai prietenos cu mediul. Se observă o trecere clară de la materialele sintetice la materiale sustenabile, un semn că industria modei devine tot mai conștientă de impactul ei asupra planetei.

Ultima tendință care a captat atenția este jocul cu siluetele. Designeri precum JW Anderson și Simone Rocha au experimentat cu formele și proporțiile hainelor. De la rochii voluminoase, până la sacouri oversized, totul este despre a transforma o piesă vestimentară într-o adevărată operă de artă.

Ediția 2024 a London Fashion Week este o ediție aniversară deoarece festivalul celebrează 40 de ani de la lansare. Potrivit BBC, în decursul a 40 de ani, London Fashion Week a generat peste 21 de miliarde la bugetul de stat al Marii Britanii.

Citește și