- Emmanuel Macron vrea ca serialul „Emily in Paris” să se filmeze în capitala Franţei.
- Macron a spus: „Vom lupta din greu. Şi le vom cere să rămână la Paris! Emily in Paris la Roma nu are niciun sens”.
- Pentru Macron, serialul este „super pozitiv în ceea ce priveşte atractivitatea ţării” sale.
Emmanuel Macron vrea ca serialul „Emily in Paris” să se filmeze în capitala Franţei şi s-a declarat „super mândru” de scurta apariţie a soţiei sale într-un episod al acestei producţii, scrie The Guardian.
Întrebat despre faptul că acest popular serial TV produs de Netflix a părăsit Parisul şi s-a mutat la Roma înaintea celui de-al cincilea sezon al său, Emmanuel Macron a răspuns astfel: „Vom lupta din greu. Şi le vom cere să rămână la Paris! Emily in Paris la Roma nu are niciun sens”.
Pentru președintele francez, serialul este „super pozitiv în ceea ce priveşte atractivitatea ţării” sale. Vorbind despre participarea lui Brigitte Macron în cel de-al patrulea sezon al acestui serial, Emmanuel Macron a dezvăluit că soţia lui „a fost foarte bucuroasă să facă acest lucru”.
„Apariţia ei a avut o durată de doar câteva minute, dar cred că a fost un moment foarte bun pentru ea“, a continuat preşedintele Republicii Franceze.
De la lansarea sa din 2020, Emily in Paris înregistrează cote ridicate de audienţă şi a ajuns pe primele pagini ale publicaţiilor de specialitate. Există telespectatori care îl adoră, unii care îl urăsc şi alţii care adoră să îl urască.