Magia Crăciunului e și pe marele ecran: Ce filme ai de văzut pentru o seară perfectă de Ajun

Este Ajunul Crăciunului! O seară în care magia plutește în aer și te invită să te bucuri de momente liniștite alături de cei dragi. Ce poate completa mai bine această atmosferă decât câteva filme speciale, care să-ți aducă zâmbetul pe buze și căldura în suflet?

De la povești animate care încântă întreaga familie, la aventuri amuzante și povești pline de emoție, selecția din această seară are câte ceva pentru fiecare.

Care-i topul filmelor pe care trebuie să le vezi de Crăciun

Începe cu „Polar Express” care este un clasic animat ce reprezintă o adevărată călătorie în spiritul Crăciunului. Filmul urmărește aventura unui băiețel care se urcă la bordul unui tren magic, cu destinația Polul Nord. Este o poveste despre credință, prietenie și puterea de a crede în miracole, indiferent de vârstă. Perfect pentru întreaga familie!

Cum să lipsească din listă faimosul Grinch, cel mai verde și morocănos personaj de Crăciun. Fie că alegi varianta animată din 2018 sau clasicul cu Jim Carrey, povestea despre cum Grinch încearcă să „fure” Crăciunul doar pentru a descoperi adevărata valoare a sărbătorii este un must-see. Te va face să râzi și, poate, să-ți dea și o mică lecție despre generozitate.

„A Christmas Carol“ este un film superb bazat pe faimoasa poveste a lui Charles Dickens care îți aduce în prim-plan transformarea miraculoasă a avarului Ebenezer Scrooge. Vizitat de trei fantome ale Crăciunului,
Scrooge învață lecții importante despre generozitate și iubire. Este un film care te lasă cu inima plină și ochii puțin umezi, în cel mai bun sens al cuvântului.

Și, deși nu sunt filme de Crăciun în sens tradițional, magia universului Harry Potter se potrivește perfect cu atmosfera de sărbătoare. Fie că îl urmărești pe Harry în aventurile sale de la Hogwarts sau te bucuri de decorurile spectaculoase și momentele în care Crăciunul este sărbătorit la școală, această serie este întotdeauna o alegere minunată. Ce poate fi mai frumos decât să-ți închei Ajunul alături de Harry,
Hermione și Ron? Așadar, indiferent ce alegi să vizionezi în această seară, nu uita că magia Crăciunului vine din momentele petrecute alături de cei pe care îi iubești.

Crăciun fericit!

Exit mobile version