- În trend sunt personaje din filme și seriale în vogă, cum ar fi Astrid, Beetlejuice, Joker, sau Anxietate din filmul de animație „Inside Out”.
- La capitolul food, anul acesta, în prim plan sunt rețetele de prăjituri și gustări care combină decorul înfricoșător cu arome de toamnă.
- În ceea ce privește design-ul interior, fantomele suspendate și dovlecii personalizați rămân și ele la fel de populari anul acesta.
Mâine e Halloween-ul. Care sunt costumele în trend? Personaje din filme și seriale în vogă, cum ar fi Astrid, Beetlejuice, Joker, sau Anxietate din filmul de animație „Inside Out”. Nici artiștii populari ai momentului nu trec neportretizați de fanii sărbătorii, cum ar fi Sabrina Carpenter, Taylor Swift sau Doja Cat.
Cum te machiezi? Beetlejuice este și aici un punct de referință, urmat de machiaje inspirate de păpuși vintage înfricoșătoare, sirene întunecate, vampiri glam și personaje gotice precum Wednesday Adams. Look-urile de iluzie optică și machiajele sclipitoare, pline de glitter și culori neon, aduc o notă dramatică și captivantă, perfectă pentru petreceri și videoclipuri virale.
Ce mănânci la petrecerea de Halloween. Anul acesta, în prim plan, sunt rețetele de prăjituri și gustări care combină decorul înfricoșător cu arome de toamnă. Deserturile sub formă de ochi sângeroși, prăjiturelele în formă de păianjeni și băuturile cu „fum” de gheață carbonică sunt în trend.
Ca să rămâi în același spirit înfricoșător și tematica spooky a sărbătorii poți să îți decorezi casa în stil gotic, cu accente de mister. Schelete ascunse prin colțuri, lumânări negre, pânze de păianjen artificiale și lumini difuze portocalii creează atmosfera perfectă. Decorurile, cum ar fi fantomele suspendate și dovlecii personalizați rămân și ele la fel de populari anul acesta.