• Maluma va reveni în Bucureşti, pe 8 aprilie 2022.
  • În septembrie 2021, Maluma a decis să pornească într-un turneu mondial de promovare a noului album.
  • În plină pandemie, Maluma a editat al cincelea său disc – „Papi Juancho“.

În 2018, în prima zi a festivalului El Carrusel, fanii muzicii latino l-au văzut în premieră în România pe Maluma,
unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai momentului la nivel mondial.

În vara anului trecut, în plină pandemie, Maluma a editat al cincelea său disc – „Papi Juancho“, care nu a putut fi prezentat live. Începând cu luna septembrie a acestui an, Maluma a decis să pornească într-un turneu mondial de promovare a noului album, care se va încheia în vara anului viitor.

Maluma ajunge la București în 8 aprilie 2022

Turneul va ajunge şi-n România, astfel că, Maluma va reveni în Bucureşti, pe 8 aprilie 2022, cu ocazia unui eveniment ceva mai special ce va avea loc în Pavilionul central Romexpo.

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
IA MISS-UL LA 60 DE ANI
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.

Pe lângă o serie surprize pe care Maluma le va pregăti publicului român, conceptul noului turneu, ce are o scenă rotundă în mijlocul sălii, va face ca artistul să aibă o legătură mai apropiată cu fanii, iar evenimentul să fie în cele din urmă, de neuitat.

Juan Luis Londoño Arias, cunoscut drept Maluma, este un artist columbian, care s-a remarcat în 2011 prin hit-ul Farandulera, iar primul pas important l-a făcut un an mai tărziu prin albumul de debut numit “Magia“.

Însă, marea consacrare s-a produs în 2015 prin cel de-al doilea disc, “Pretty Boy, Dirty Boy“, material placat cu 8 discuri de platină.

De atunci, Maluma a ajuns unul dintre cei faimoşi artişti latino, având colaborări cu Jennifer Lopez, Madonna, Shakira şi Ricky Martin, printre mulţi alţii, a fost nominalizat la MTV Europe Music Awards, în categoria „Best Latin America Central Act”, dar şi la gala Latin Grammy Awards, pentru „Best New Artist”.

Ultimul său disc, Papi Juancho, care va fi prezentat în premieră în România, a fost deja placat cu şapte discuri de platină şi a intrat în mai toate topurile de specialitate, inclusiv în celebrul Billboard 200.

Preţ bilete:

Pentru un număr limitat de bilete preţurile Early Bird vor fi:

  • Diamond Circle – Limited Early Bird – 594 lei în loc de 691 lei.
  • Intrare generală (general admission) – Exclusive Early Bird – 194 lei în loc de 292 lei.
  • După epuizarea biletelor de tip Early Bird pentru Diamond Circle şi Intrare generală (general admission), preţurile de vânzare a biletelor vor fi Diamond Circle – 691 lei şi Intrare generală (general admission) – 292 lei.
  • De asemenea, fanii Maluma au la dispoziţie şi categoria VIP la preţul de 756 lei.