- Gigi Căciuleanu, directorul artistic al Galei Tânărului Actor HOP 2020, face work-hop-uri cu dansatorii tineri, îi ajută să-și deschidă antenele
- G. Căciuleanu: După pandemie, ne paște pe toți o reinventare, sforarii trebuie să își regândească sforile
- Pentru Gigi Căciuleanu, Aleph e litera legată de artiști, e Miriam Răducanu, care înseamnă mai mult decât un profesor, e un artist unic într-o artă unică, nu are vârstă, ea e o clipă, e măiastră.
Artistul complet – Gigi Căciuleanu – dansatorul, coregraful, poetul, desenatorul s-a aflat ochi în ochi cu Marius Tucă, la ediția de vineri, 4 septembrie, a emisiunii Marius Tucă Show, mărturisind că visa de mult timp acest moment.
Cei doi au vorbit despre Gala Tânărului Actor HOP, începută pe 3 septembrie, amânată din iulie, din cauza pandemiei. Gigi Căciuleanu a venit special de la Paris pentru acest eveniment, al cărui director artistic este pentru a doua oară. Și-a făcut și testul Covid, din respect pentru cei cu care lucrează, chiar dacă nu era obligat.
Prin Gala Hop, Gigi Căciuleanu spune că își dorește să creeze un sertar de teatru, prin work-hop-urile pe care le face cu tinerii dansatori, să le dea acestora chei cu ajutorul cărora să își deschidă antenele.
”În timpul Galei Hop de ieri, când dansa un băiat foarte înalt, talentat, a început să picure. Era extraordinar să îl vezi pe el în acea verticalitate foarte riguroasă a picăturilor. Dar a început să se întețească. S-a oprit. Imediat ce a ieșit publicul din sală, a căzut o avalanșă. Toți ai mei au intrat în scenă și au început să danseze, să arunce apa cu piciorele, cu aripi de ploaie. Avem imagini. Asta e Gala Hop, nu e o instituție, mulțumim Uniter-ului, lui Ion Caramitru, că au apelat la un outsider ca mine, care adună niște outsideri cu el. Asta e Gala Hop, un Hop în spațiu, un Hop în timp”, povestește artistul Gigi Căciuleanu.
Gala Tânărului Actor – HOP, ediţia a XXIII-a, se desfășoară între 3 și 5 septembrie, sus pe teatru, la Amfiteatru TNB. 24 de tineri dansActori concurează pentru trofeele HOP şi pot fi votaţi online pe parcursul zilei de duminică, 6 septembrie 2020, până la ora 19.00, pe galahop.uniter.ro/votul-publicului-2020/.
Cei doi poeți și-au citit unul altuia câte o poezie, Marius o poezie scrisă de Gigi Căciuleanu, dedicată profesoarei sale, Miriam Răducanu. Iar dansActorul Gigi Căciuleanu a deschis la întâmplare cartea primită în dar – Am să te iubesc până la sfârșitul lumii – și a citit ca un desăvârșit actor poezia pe care i-au picat ochii – Lasă dragostea să respire. Marius Tucă, impresionat a spus ”așa frumos ați recitat-o, parcă nici nu mai e poezia mea”.
Marius l-a rugat pe artistul Gigi Căciuleanu, pentru Aleph News și pentru Marius Tucă Show, să deseneze ”câteva linii care să însemne un desen, ca semn de bun augur pentru noua noastră televiziune”.
Gigi Căciuleanu spune că limba pe care dansează el, limba păsărilor, începe tot cu litera Aleph, prima literă. ”Aleph News, ce frumos! Ca litera, ca Borges! Se leagă cu artistul de care spuneați, care începe tot cu litera A. Nu știu cum s-ar scrie în limba biblică. Această limbă a mea, limba păsărilor, se bucură foarte mult de prima literă. Atâta știu: A”
Pentru Gigi Căciuleanu, Aleph reprezintă un artist unic, Miriam Răducanu, care este mai mult decât un profesor, ”nu are vârstă, ea e o clipă, e măiastră”.