Actorul Octavian Strunilă: Există foarte mulți artiști în România care, din păcate, au lucrat la negru

• Octavian Strunilă: ,,Mie mi s-au dat roluri cu glugă și cu cuțit și cum apărea în scenariu unul din asta, hai că-l sunăm pe Strunilă. Și din cauza asta nu mi s-au dat alte feluri de roluri.”
• Octavian Strunilă: ,,Îmi doresc foarte mult să vină cineva să-mi ia textele și să le regizeze. Un om cu școală, care construiește în jurul unui text. Eu nu fac asta, eu pun în scenă.”
• Alexandra Ușurelu: ,,Cred că cea mai mare teamă este să nu mă mai pot întâlni cu oamenii și să nu mai am puterea de a le  dărui iubire.”
• Alexandra Ușurelu: ,,Ceea ce mă inspiră cel mai mult sunt oamenii din sala de spectacole care mă învață mai multe decât cred că aș putea învăța din cărți.”

„Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu – invitați luni seara la Aleph News – actorul Octavian Strunilă și cântăreața Alexandra Ușurelu.

Cu Octavian Strunilă am povestit despre cât de bine s-a ,,strunit” în ultima perioadă, despre inspirație în pandemie, despre teatrul itinerant Mefisto, dar și despre proiectele pe care le are pentru 2021, în special pe partea de scenarii de film.

Octavian Strunilă: ,,Televiziunea din zilele noastre este într-o alergatură pentru niște scoruri”

Pentru actorul Octavian Strunilă pandemia a venit la pachet cu inspirație și cu decizia de a renunța la proiectele cu televiziunea. Îți devoalează chiar el care este motivul schimbării de macaz.

 ,,M-am gândit de multe ori să mă concentrez mult mai mult pe ce știu eu să fac, pe ce vreau eu să fac, pe ce știu eu să fac. Și anume să joc, să-mi fac spectacolele de teatru, să le produc. În ultimii 6-7 ani, m-am tot dus în televiziune, am tot fugit spre teatru și tot așa. Am zis gata, oameni buni, îmi închei colaborarea cu televiziunea, am întâlnit cei mai frumoși oameni din viața mea! Eram după o stare continuă: băi, aici nu mai este de mine!

Mi se părea că fac prea multe compromisuri și în momentul în care spui nu compromisului, abia atunci începe viața ta să pară liniștită, așezată și vin proiectele spre tine. Pentru că, altfel, tu ești tot timpul în niste proiecte. Dacă respectivele proiecte sunt compromisuri oamenii nu au de unde să știe. Mi se pare că televiziunea din zilele noastre este într-o alergatură pentru niște scoruri. Nu spun că nu era și înainte, dar parcă avea și puțin altceva.”

O. Strunilă: ,,Am jurat acum câțiva ani că nu mă mai duc la făcut mâncare, la genuri dansez-uri”

Octavian Strunilă îți spune și ce înseamnă pentru el ideea de compromis în meserie. Ești curios să afli când a făcut actorul cele mai multe compromisuri pe care acum a ajuns să le regrete?

,,Toate emisiunile pe care le-am făcut unde nu-mi făceam meseria sunt compromisuri. Asta am jurat acum câțiva ani că nu mă mai duc la făcut mancare, la genuri dansez-uri. Am stat într-o seară și mi-am zis: dacă eu nu sunt dansator, de ce să mă fac de ras? Înțeleg că asta ar trebui facut pe lângă. Dar nu am ajuns în momentul acela al carierei în care să nu mai am ce să fac, mai fac și mâncare…”

O. Strunilă: ,,Îmi doresc foarte mult să vină cineva să-mi ia textele și sa le regizeze!”

Invitatul lui Vlad Craioveanu își dorește să facă ceea ce-i place cu adevărat, dar mai ales lucrurile cu care simte că rezonează. Speră ca masterul în Scenaristică și cel în Regie să-l ajute în noul drum pe care a pornit.

„Prin 2008 mi-am dat seama că nu mă mulțumește, nu mă satisface în totalitate doar calitatea de actor și am dat la UNATC la scenaristică. Am făcut un master la Scenaristică, după care am făcut un master la Regie, la film și din acel moment am luat-o cumva…dar nu s-a simțit în carieră pentru că erau prea mici mișcările și a trebuit să dau totul deoparte să o iau în direcția asta. (…) Sau sunt incapabil să fiu actor. Nu suportam să mai fac lucruri cu care nu sunt de acord sau pe care eu consideram că știu să le fac mai bine.

Colaborarea cu absolut toți regizorii mi-a plăcut și m-am încărcat. Am început niște proiecte cu niște oameni, am văzut că nu funcționează, am ieșit din acele proiecte. Și mi-am zis, dar stai măi, de ce nu fac eu?  Îmi doresc foarte mult să vină cineva să-mi ia textele și să le regizeze. Un om cu școală, care construiește în jurul unui text. Eu nu fac asta, eu pun în scenă.”

O. Strunilă: ,,Problema artistului independent în momentul ăsta este foarte stufoasă”

Octavian Strunilă îți vorbește despre statutul actorului independent în vreme de pandemie, dar și care sunt provocările acestei perioade pentru artiștii fără contract.

,,Eu am mai trecut prin probleme financiare în 2009-2010. Mi-am revenit, nu mă mai ating așa mult astea finaciare. Ba, din contră, ma gândesc foarte mult la familie, la ce înseamnă astea pentru noi toți. Nu știa nimeni cât o sa durereze, hai că la vară jucăm! Eu știam că nu jucăm la vară, pentru că noi vara nu jucăm. Am avut niște discuții cu noul primar, domnul Nicușor Dan… Bine,  prin zoom! Problema artistului independent în momentul ăsta este foarte stufoasă. Ok, sunt niște bani care ajung la cei care au avut contracte pe drepturi de autori în anul trecut.

Deci, actorul independent cu contract are acum o indemnizație de 4000 de lei pe lună, ceea ce este ok. Problema este așa, companiile cum ar fi Teatrul de Artă, Teatrul Apollo, Teatrul Act, ei au stat o lună, două, trei și nu și-au plătit chriile, dar îi dă afară. Acolo se caută soluții. Există foarte mulți artiști în România care, din păcate, au lucrat la negru. Acești artiști, și aici se încadrează foarte mulți instrumentriști, nu au nimic acum. Și nici nu s-a găsit o formulă. (…) Și mai există o entitate, așa cum am și eu un teatru itinerant – Teatrul Mefisto, care are un spațiu în București unde noi depozităm decorul și  unde repetăm și scoatem premiera cu o mână de oameni ca să ne testăm. Afară este foarte apreciat. Eu am făcut și un program: Să ducem teatrul acolo unde nu există!”

O. Strunilă: ,,Există oameni care își doresc să facă parte dintr-un proiect artistic”

Actorul îți povestește și despre Mefisto, teatrul itinerant pe care și l-a făcut și cu care vrea să ajungă peste tot în țară și în lume. Pe scurt, Octavian Strunilă își dorește să ducă teatrul chiar și acolo unde nu există. Se numără însă printre cei norocoși. Motivul? – Mărturisește că, de-a lungul timpului, a întâlnit diverși Mecena care l-au ajutat să-și îndeplinească visul de a pune în scenă spectacolele sale.

Cât despre rolurile de băiat rău – cu glugă și cuțit la purtător – cu care ne-am obișnuit să-l vedem în telenovele și în seriale, se pare că nu au fost întotdeuna de bun-augur.  

 „M-am lăsat de televiziune, dar dacă vine vreun proiect de regie, ma bag mâine. Mi-am facut teatru, teatrul Mefisto, un teatru independent… Mefisto este un personaj extrem de bine scris, el vine din folclorul nemților, iar în Faust oricine își dorește să joace Mefisto. Cealaltă latură pe care am construit-o încet și încet și încet, am luat-o spre Regie de film și am făcut mai multe încercări în zona asta. În urmă cu ceva vreme, am făcut un pilot pe care l-am produs. (…) Am întâlnit și mulți Mecena. Adica, pilotul respectiv a fost făcut cu niște bani, am întâlnit un om din America, plecat la Las Vegas acum vreo 22 de ani, am stat de vorbă. Mi-a dat bani să fac acest pilot. Au fost niște zici de mii de euro. Și eu am rămas foarte surprins. Există oameni care își doresc să facă parte dintr-un proiect artistic. (…)”

Octavian Strunilă: ,,Din cauza asta nu mi s-au dat alte feluri de roluri!”

„Am arătat oamenilor uite, asta pot sa fac și oamenii au zis da. Și în felul ăsta am câștigat un nou proiect tot cu  Ștefan de Hillerin, el se ocupă de oamenii din spate, echipă etc, eu o să mă ocup de partea de creație. Și am întâlnit un un alt mecena, un domn foarte interesant –  Alex Baltă, fiul domnului, lucrează în domeniu, e și el regizor. A văzut pilotul ăsta și împreună cu Ștefan am reușit să facem așa un fel de coproducție.

Am reușit să cumpărăm drepturile de autor de la Perfetti sconosciuti, un film făcut în Italia, de Paolo Genovese. A avut un succes extraordinar, anul trecut a intrat în Cartea Recordurilor cu cele mai multe remake-uri din lume, 19 anul trecut. (…) Asta este un film în care există 7 roluri principale. Am propus unor oameni pe care eu îi consider foarte, foarte talentați. Mie mi s-au dat roluri cu glugă și cu cuțit și cum apărea în scenariu unul din asta, hai că-l sunăm pe Strunilă. Și din cauza asta nu mi s-au dat alte feluri de roluri.”

Octavian Strunilă: ,,Am jucat cu distanțare, știi ce nasol e?”

Actorul mărturisește că lumea a prins gustul spectacolelor lui, iar asta îl încurajează să ducă mai departe planurile pe care le are cu Teatrul Mefisto. Speră totuși ca în anul 2021, actorii să poată juca fără mască și fără distanțare.

,,De asta spun, latura asta pe care am apucat-o în 2015, alături de niște oameni cu teatru, a fost o recăpătare a umilinței și a umanității. Am ajuns să fac spectacole mici și să le joc în locuri uitate de lume, în fața a 40-100 de spectatori. Am luat-o de acolo, umil. (…) E și pacaleală mare cu televiziunea asta, ca vezi Doamne, dacă te vede lumea la televizor vine la teatru. Nu este așa. Eram foarte vedetă când am început să fac teatru și nu venea lumea. Ei consideră că teatrul e teatrul. A trebuit să le demonstrez. În cinci ani, am făcut turul României. (…)

Lumea a prins gustul spectacolelor mele. Am fost în foarte multe locuri. Cu Teatrul Mefisto, am de gând să mă duc peste tot în provincie, pentru că am promis Uniunii Europene. Am făcut un proiect, să vedem dacă se concretizează, să ducem teatrul acolo unde nu există. (…)  O să uităm de distanțarea asta, ca m-am săturat. Am jucat cu distanțare, știi ce nasol e? Cu mască, nu vezi dacă oamenii râd sau plâng!”

Octavian Strunilă: ,,Puteam să ajung și mai rău!”

Ușor-ușor ajungem și la capitolul notorietate și regrete. Să fie adevărat că acolo unde este succes, sunt și regrete, sunt și dorințe neîmplinite? Cât de mult l-a schimbat pe Octavian Strunilă succesul, dar și care ar fi fost traseul său, profesional vorbind, dacă nu ar fi făcut televiziune?

„Eu la 23 de ani am început să scot capul în lume, adică să mă cunoască lumea pe stradă. Câștigam mulți bani, aveam casă și puteam să ajung și mai rău. Dar, am avut noroc!”

Octavian Strunilă: ,,Aș fi avut alt traseu dacă atunci nu făceam televiziune!”

„Acum vreo 2 ani, regretam că am luat-o așa buf direct spre televiziune. Acum nu mai regret asta, pentru că mi se pare iar ipocrizie. M-am dus în televiziune și am făcut 1050 de episoade în toată viața asta a mea. Eu am început de la primul serial românesc care s-a făcut și am mers așa până a murit fenomenul. Nu regret. Aș fi avut alt traseu clar, dacă atunci nu făceam televiziune și aveam cum să mă duc la tot felul de probe. Eu vorbesc despre faptul că au fost niște regizori mari, care au făcut niște proiecte și eu nu am avut răbdarea să le ofer timp.”

Alexandra Ușurelu, despre sensibilitate, emoție și muzică pe bune!

Și de la cel cunoscut ca fiind ,,băiatul rău” din telenovele, schimbăm macazul și trecem la o porție de sensibilitate, delicatețe și muzică pe bune. Pe scurt, la Alexandra Ușurelu, cântăreața care transmite atât de multă emoție în cântecele sale. Îți dezvăluie câte puțin din temerile ei, îți povestește despre bucuria muzicii, despre ce o inspiră, dar și ce-i dă putere să-și depășească limitele. 

A.Ușurelu:,, Prima oară când am urcat pe scenă, am crezut că mă sufoc”

Alexandra Ușurelu susține că atmosfera din casă – acolo unde cele mai frumoase momente erau atunci când tatăl ei cânta și reușea să-i strângă pe toți în jurul lui – a inspirat-o să aleagă drumul muzicii. Cu toate acestea, scena nu i-a fost întotdeauna prietenă Alexandrei Ușurelu.

,,Nu am urcat devreme pe scenă pentru că eram foarte introvertită și îmi era teamă de scenă. Abia în timpul liceului, mi-am găsit curajul. Și oricum prima oară când am urcat pe scenă, am crezut că mă sufoc, că nu o să fac față.”

A.Ușurelu:,,Mi-a dat mult curaj, să văd că oamenii dau mai departe povestea mea”

Alexandra povestește ce i-a dat curaj să-și ducă visul până la capăt, dar și cum a ajuns tânăra timidă și introvertită să cucerească inimilor atâtor oameni. Mărturisește ce o inspiră cu adevărat și de unde se încarcă cu energie bună și cu plăcerea de a cânta.

 ,, În 2013, mi-am dorit să ofer ceva diferit, să crească concertele mele. În 2014, am avut primul meu concert cu Orchestra simfonică, de acolo dezvoltând ulterior turnee. Până când am reușit să cânt în sălile Teatrelor Naționale și să cânt cu casa închisă. Asta mi-a dat mult curaj, să văd că oamenii dau mai departe povestea mea. Pentru că nu m-am promovat mult la radio sau la televizor. Pur si simplu, am căutat să cânt, să am concerte, să mă întâlnesc astfel cu ei, să merg în casele lor, în orașele lor să cânt și eu au dat mai departe povestea mea.”

A.Ușurelu: ,,Ceea ce mă inspiră cel mai mult sunt oamenii, oamenii din sala de spectacole”

 ,,Spuneam mai devreme că eram foarte introvertită atunci când eram mică și aveam unele momente în care, pur și simplu, îmi era teamă să vorbesc în public sau să fiu în aglomerații de oameni. Le evitam, dar le evitam în ideea de a nu fi în centrul lor. Îmi plăcea, bineînțeles, să fiu alături de oameni. Tot timpul mi-au plăcut oamenii și mi-a plăcut să mă înconjor de ei, însă nu am vrut să fiu în centrul atenției și toate aceste sensibilități, mai târziu, au devenit identitatea mea.

Majoritatea versurilor sunt scrise de soțul meu după cum mă vede, după cum sunt și cum mă prezint în fața publicului. (…) Ceea ce mă inspiră cel mai mult sunt oamenii, oamenii din sala de spectacole care mă învață mai multe decât cred că aș putea învăța din cărți. Există acest schimb de energii puternic care ne face să avem genele umede la final de concert.”

A. Ușurelu: ,,După fiecare concert îmi dau seama că nu am de ce să mă mai tem”

Cântăreața mărturisește că, încet-încet, teama de a fi pe scenă a dispărut și că la fiecare final de concert înțelege tot mai bine unde îi este locul. Totuși, Alexandra Ușurelu are o teamă care nu îi dă pace și pe care ne-a împărtășit-o și nouă. Și tot ea ne-a dezvăluit, cu sensibilitatea care o caracterizează, care este diferența dintre un om bogat și unul sărac.

 ,,Chiar am un cântec care se numește chiar așa ,,Teama”, vorbesc acolo despre pădurea noastră de gânduri. Însă, după fiecare concert îmi dau seama că nu am de ce să mă mai tem, realizez ce lucruri frumoase am înfăptuit și toate aceste temeri dispar. Cred că cea mai mare teamă este să nu mă mai pot întâlni cu oamenii și să nu mai am puterea de a le  dărui iubire. Aceasta este diferența între un om bogat și unul sărac. Un om sărac este acela care nu mai are iubire de dat.”