Sari la continut
Entertainment

(P) Floria.ro: 1 şi 8 Martie rămân zile-cheie, dar cererea se extinde pe o săptămână; 40% dintre comenzi vin din diaspora

(P) Floria.ro: 1 şi 8 Martie rămân zile-cheie, dar cererea se extinde pe o săptămână; 40% dintre comenzi vin din diaspora

Deși 1 şi 8 Martie rămân, de departe, cele mai aglomerate zile de livrare, comportamentul de consum din perioada 1–8 Martie se schimbă vizibil în acest an, arată datele Floria.ro, unul dintre principalii jucători din e-commerce-ul românesc de flori și cadouri.

Faptul că atât 1, cât și 8 Martie cad în weekend duce la mutarea unei părți importante din livrările corporate în zilele lucrătoare. Astfel, intervalul 2–6 martie devine perioada principală pentru livrările către companii, cu un vârf vineri, 6 martie, când sunt programate cele mai multe livrări la birou. În paralel, comenzile cu livrare la domiciliu rămân concentrate în jurul datelor de 1 martie și 7–8 martie, iar 8 Martie continuă să genereze cel mai mare volum total de livrări.

„Vedem clar o separare între comportamentul clienților corporate și cel al persoanelor fizice. Companiile planifică livrările în funcție de programul de lucru, în timp ce comenzile personale rămân strâns legate de semnificația exactă a zilelor de 1 și 8 Martie. Acest lucru extinde perioada de vârf de la una-două zile la aproape o săptămână întreagă”, spune Marina Popescu, director general Floria.

Nivelul de planificare este mai ridicat decât într-o perioadă obișnuită din an. Peste 75% din comenzile pentru intervalul 1–8 Martie sunt plasate cu minimum 3-5 zile înainte. Primele comenzi de flori pentru 8 Martie au fost plasate încă din prima jumătate a lunii februarie, semn că, pentru companii, această perioadă este tratată ca un proces logistic planificat din timp.

În timpul săptămânii, livrările la birou depășesc livrările la domiciliu, iar aproximativ 50% dintre clienți aleg livrarea în prima parte a zilei, intervalul 9:00–13:00 fiind cel mai solicitat.

Din punct de vedere al preferințelor, florile de sezon reprezintă aproximativ 75% din totalul comenzilor, iar în zona corporate domină aranjamentele simple, cu 7–9 fire, alese pentru eficiență și ușurință în livrare.

Pe lângă cererea internă, perioada 1–8 Martie aduce și un volum constant de comenzi din afara României, plasate de românii din diaspora care trimit flori persoanelor apropiate acasă. În aceastǎ perioada a anului, peste 40% din comenzile de pe Floria.ro sunt plasate din diaspora. Cele mai multe comenzi vin din Marea Britanie, Germania, Italia, Statele Unite, Spania și Franța. Spre deosebire de cererea internă, comenzile din diaspora sunt mai bine planificate și sunt programate, în majoritatea cazurilor, exact pentru 1 sau 8 Martie, indiferent de ziua din săptămână.

„Pentru românii din diaspora, florile rămân un gest foarte direct de a păstra legătura cu cei de acasă. În această perioadă, comenzile pe site din afara țării ajung să reprezinte peste 40% din total, ceea ce arată cât de importante rămân aceste momente simbolice, chiar și de la distanță”, spune Marina Popescu, director general Floria.

Etichete: 8 martie, Aleph News, comenzi, diaspora, flori, floria, floria.ro