• Pe Broadway a fost jucată prima piesă după mai bine de 1 an
  • Nathan Lane și Savion Glover au interpretat piese separate
  • Specatorii au fost testați la intrare

Broadway își recapătă strălucirea. După mai bine de un an, la teatrul St. James din New York a avut loc primul spectacol. S-au bucurat de acest moment actorul Nathan Lane și dansatorul Savion Glover. Spectacolul care a durat doar 36 de minute a emoționat atât spectatorii, cât și actorii.

Spectacolul m-a emoționat mult. Și eu sunt actor. A trecut un an, peste un an, de când nu am mai fost pe scenă. Așa că și să fiu spectator a fost uimitor. M-am simțit bine, am păstrat dinstanța și toată lumea a fost glijulie”, spune Peter Gregus, unul din spectatori.

Pe tot parcursul spectacolului, cei 150 de invitați au purtat măști și au păstrat distanța, iar la intrarea în teatru, toată lumea a fost testată.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Mă simt anxioasă, dar de obicei vedeam un spectacol pe săptămână, așa că este minunat să revin, ultimul spectacol pe care l-am văzut a fost pe 8 martie 2020”, spune Emily Chen, spectatoare, în timp ce altcineva a reacționat: „Eu m-am simțit confortabil. E cam ciudat să fii așezat la teatru, așa, la distanță de alți spectatori, dar epidemia ne obligă să facem așa“.

Acesta este începutul revenirii teatrului acasă”, a mărturisit Jordan Roth, proprietarul St. James Theatre.