Poante cu Trump și Biden. Cum a explodat internetul cu glume

Când doi se bat – fie și pentru funcția de cel mai puternic om al lumii – internetul se amuză! Lupta dintre Trump și Biden, pe cale să fie câștigată de ultimul dintre ei, a dat naștere glumelor și meme-urilor.

Internauții l-au catapultat pe Donald Trump cu masca, apoi i-au atribuit mesajul „still here, still working, still like steel”. Sună cunoscut?! E cel postat de Gabriela Firea după înfrângerea de la locale.

Nu l-au uitat nici pe Biden, acuzat de-atâta vreme de republicani că e cam senil. „Diferența dintre Trump și Biden e ca Trump nu știe unde sunt țările baltice, iar Biden nu-și amintește”, e comentariul campion la numărul de like-uri.

Nemții de la Muzeul figurilor de ceară din Berlin l-au aruncat pe Donald Trump la gunoi. S-au inspirat de la olandezi – care au băgat statuia în carantină.