• Cântăreața Raluca Ciocârlan a fost invitată, miercuri, în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”.
  • Raluca Ciocârlan este fostă componentă a trupei Angels, iar acum este mămica a cinci copii.
  • Raluca Ciocârlan: „Noi, Angels, eram varianta mai liniștită a trupei Andre”.

Raluca Ciocârlan a dat lovitura în adolescență cu hitul „Așa-s băieții, umblă numai după fete”. Fosta componentă a trupei Angels este acum mămica a cinci copii. Se împarte cum poate ea mai bine între copii și studio, pentru că nu a renunțat la muzică. Pandemia a surprins-o pe ea și pe soțul ei, procuror, cu noile ei obiceiuri dar au supraviețuit.

„În anii 2000 m-am lansat în trupa Angels. Am luat multe lecții de canto, de la soții Fugaru. Am obținut diplome. Noi, Angels, eram varianta mai liniștită a trupei Andre. Aveam doar 13 ani. Lumea credea că avem 20 de ani, pentru că eram foarte machiate. Trupa a avut succes foarte mare. Am cântat 3-4 în trupa Angels, apoi singură, sunt Angel”.

„Muzica a fost pasiunea mea, dar când au venit copiii am simțit că trebuie să mă dedic lor”

Raluca Ciocârlan s-a dedicat familiei și muzicii, dar cum se descurcă cu cinci copii? „Au venit unul după altul, nu toți odată, trei băieți și două fete. Nu mi-am propus să fac cinci copii, dar ei au venit, m-am gândit că nu o să mai pot să excelez în alt domeniu, m-a făcut să descopăr alte laturi ale mele pe care nu le cunoșteam. Cel mai greu a fost cu nopțile nedormite, acum m-am mai relaxat, nu mai alăptez pe nimeni. Cel mai mic are 3 ani și jumătate ani, cel mare 12 ani. Muzica a fost pasiunea mea, dar când au venit copiii am simțit că trebuie să mă dedic lor, acum că au crescut pot să mă despart de ei câte un pic”.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY A DEVENIT VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

„O să scot un album, cu influențe muzică-film”

A lansat un cântec nou: „Se numește ‘Aproape de ține’ și urmează să lansez un duet cu Vlad Miriță. Vin de la o altă emisiune unde am cântat The Prayer. Este una dintre cele mai bune voci. Mi se spune că am vocea dramatică. Modelele mele au fost Celline Dion, Whitney Houston”.

Cum a fost cu 5 copii în pandemie: „A fost frumos, eu oricum eram 80% cu ei, am făcut tot felul de activități împreună. Doar trei copii sunt în videoclip, cei mari nu mai vor să apară. O să scot un album, cu influențe muzică-film. Intenția mea nu a fost să scot hit-uri, intenția a fost să fac muzică cu oameni profesioniști, mi-am adunat un band. Eu mă joc cu emoțiile așa cum fotograful se joacă cu lumina. Am emoții că sunt vie, trăiesc”.