SAGA Festival 2021. Cine va urca pe scenă: Tiësto, Don Diablo, Alan Walker și Salvatore Ganacci, printre artiștii anunțați

După un an plin de schimbări, în care o lume întreagă a stat pe loc, te poți bucura de artiștii preferați pe scenele SAGA, într-un festival ce va anima inima capitalei și va aduce o serie de show-uri spectaculoase, super efecte pirotehnice, design-uri extraordinare și un concept unic în România.

“În ultimele două luni am prezentat un line-up format din superstaruri ale muzicii din întreaga lume, pentru prima dată în București. Totodată, în toată această perioadă, am lucrat intens pentru întregul concept pe care ne dorim să-l prezentăm publicului, totul pentru a aduce o experiență unică și revoluționară în România. Prioritatea noastră a fost întotdeauna reprezentată de fani, cărora ne dorim să le putem insufla prin acest festival, și nu numai, speranță, sentimentul de libertate și de iubire, mai mult ca niciodată“, spune Allan Hardenberg, CEO ALDA.

Line-up-ul include nume sonore, peste 50 de artiști din muzica electronică. Pe scena principală SAGA Festival vor urca Alan Walker, Clean Bandit (DJ Set), Don Diablo, John Newman, Mike Williams, Morten, Nervo, Regard, Salvatore Ganacci, Sigala, Tiësto, Timmy Trumpet, Topic, Vini Vici, W&W, iar alți artiști urmează să fie anunțați în curând.

Anul acesta, artiștii anunțați pot fi văzuți în România doar la SAGA.

Abonamentele pentru SAGA Festival pot fi achiziționate de pe site-ul sagafestival.com. În această perioadă, prețul abonamentelor este de 399 RON (Regular) și 899 RON (VIP).

Exit mobile version