#SHARPclassics are loc între 23 și 28 septembrie în București. Ce surprize te așteaptă

#SHARPclassics este seria spectacolelor ce îmbină muzica clasică, jazz-ul și sunetele electronice, într-un mix captivant de tradiție și inovație. Evenimentele vor avea loc între 23 și 28 septembrie în spații neconvenționale din București, precum Combinatul Fondului Plastic, Amfiteatrul TNB, Teatrul Recul și Deschis Gastrobar.

Sub inițiativa pianistului Daniel Ciobanu, nu mai puțin de 22 de artiști români și internaționali vor oferi publicului o serie de concerte care transformă spațiile urbane în scene vibrante. De la reinterpretările îndrăznețe ale muzicii lui Beethoven, la combinații inedite de jazz mediteranean și folclor românesc, #SHARPclassics promite o experiență sonoră unică. Mai mult, pe lângă socializarea deja caracteristică, fiecare concert va fi urmat de un performance conceput special pentru fiecare spațiu și tematică în parte.

PROGRAM:

Artiști: Guy Mintus – pian și voce, Jonathan Rosen – tobe și Oren Hardy – contrabas. Invitați: Corina Sîrghi – voce, Andrei Maxim – caval și alte instrumente tradiționale, Bogdan Ciobanu – djembe.

Artiști: Petras Geniušas – pian, Liudas Mockūnas – saxofon, Andrei Maxim – hybrid DJ set

Artiști: Giorgi Gigashvili – pian, Nini Nutsubidze – voce și Nikala Zubiashvili – sintetizator.

Artiști: Daniel Ciobanu, acompaniat de interpreții de dans contemporan Andreea Vălean, Sergiu Diță, George Pleșca, Sofia Sitaru, Teodora Tudose, Daniel Stănciucu și Anca Stoica.

Artist: Daniel Ciobanu.

„#SHARPclassics, concertele unde <<artiștii de muzică clasică renunță la frac>> înseamnă mai mult decât o schimbare de garderobă – este un manifest subtil al unei generații care refuză să rămână încorsetată de convențiile vechi. Dacă înainte găseam muzica clasică doar la Filarmonică, îmbrăcați în ținută de gală, scaune tapițate și o atmosferă solemnă, acum o putem trăi în spații intime, neconvenționale, fără rigiditatea de altădată. Ceea ce ne dorim prin aceste spectacole sunt experiențe autentice care rezonează cu lumea de azi, unde muzica cultă devine un fenomen viu si actual, nu o relicvă”, spune Daniel Ciobanu, inițiatorul #SHARPclassics

Bilete pot fi achiziționate online și sunt disponibile atât pentru fiecare concert în parte, cât și pentru accesul general la toate cele patru spectacole: https://www.bilet.ro/evenimente?categorie=SHARPclassics

Parteneri: Radio România, Merlin’s, Asko Group.

SHARP este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Despre SHARP #SHARPclassics nu este doar muzică, ci o experiență artistică completă, care dizolvă limitele dintre genuri și invită la descoperirea unui nou univers sonor. În 2022, evenimentele #SHARP au debutat la Ateneul Român, atrăgând peste 2500 de spectatori, iar anul acesta, concertele se ridică la noi standarde prin fuziuni muzicale neașteptate și locații surprinzătoare. Fiecare spațiu ales are o simbolistică aparte, amplificând impactul fiecărui moment artistic.

Exit mobile version