- Cercetătorii germani invită mii de oameni la un concert pop pentru a studia cum se răspândește coronavirusul.
- În cadrul experimentului se vor folosi mașini de ceață, dar și dezinfectant fluorescent.
- Spectatorii vor purta la gât un dispozitiv de tip „contact tracer” care colectează date despre fiecare mișcare și atingere.
Cercetătorii germani de la Universitatea „Martin Luther” din Halle-Wittenberg cheamă 4.000 de oameni la concertul artistului pop Tim Bendzo. În același timp, spectatorii vor participa la un studiu fiind echipați cu dezinfectant fluorescent pentru mâini și dispozitive de urmărire a contactelor. În acest fel, oamenii de știință vor avea o imagine de ansamblu despre cum se răspândește coronavirusul la un eveniment de acest gen, scrie The Guardian.
Concertul va avea loc pe data de 22 august pe un stadion închis din Leipzig. Cei care vor să participe la studiu trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani și să aibă test negativ pentru coronavirus cu 48 de ore înainte de experiment. Dispozitivul pe care participanții trebuie să-l poarte la gât este de tip „contact tracer”. Acesta transmite un semnal la un interval de cinci secunde și colectează date despre mișcările fiecărei persoane, cât și apropierea de ceilalți spectatori.
Totodată, cercetătorii vor folosi vaporii mașinilor de ceață pentru a observa cum se poate răspândi coronavirusul prin aerosoli.
„Încercăm să aflăm dacă ar putea exista o cale de mijloc între vechiul și noul normal care ar permite organizatorilor să lase suficiente persoane într-o sală de concerte fără a înregistra o pierdere financiară”, a declarat pentru The Guardian Stefan Moritz, șeful departamentului de Boli Infecțioase a universității „Martin Luther”.
Studiul a fost inclus într-un proiect de 990.000 de euro numit Restart-19.
- LIVE UPDATE – Un petrolier încărcat cu GPL a explodat în Marea Neagră lângă Sulina. Trei marinari sunt răniți, iar doi dintre ei au suferit arsuri
- Triumful Spaniei din finala Cupei Mondiale a fost sărbătorit de peste 2 milioane de iberici în centrul Madridului
- Oana Gheorghiu condamă atacurile cibernetice din ultimele zile asupra serviciilor publice din România
- Donald Trump introduce tarife de 50% pentru mărfurile canadiene și acuză Ottawa de practici comerciale incorecte
- MApN anunță că a detectat ținte aeriene în apropierea graniței cu România, în contextul unui atac cu drone asupra Ucrainei. Patru aeronave au fost ridicate, iar populația din Tulcea a primit RO-Alert