Un tânăr de 30 de ani din UK s-a îmbătat şi şi-a schimbat numele în Céline Dion. Apoi, a uitat ce a făcut în timpul beţiei, însă corespondenţa i-a amintit că se numeşte Céline Dion.

Un fan al cântăreţei Céline Dion s-a îmbătat şi şi-a schimbat legal numele în Céline Dion, după care a uitat imediat despre acest lucru, scrie New York Post.

Thomas Dodd a declarat pentru The Post că ideea i-a venit când urmărea un concert la TV al cântăreţei, în ajunul Crăciunului.

Recomandări

RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI
FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI

„Ea este persoana mea pe care o ascult când vreau să mă înveselesc”, a spus tânărul.

De altfel, acesta recunoaşte că a petrecut mare parte din pandemie urmărind concertele cântăreţei din Canada. În Ajunul Crăciunului, a spus Thomas Dodd, a urmărit un concert alături de o cantitate însemnată de şampanie primită de la un prieten. A aplicat online pentru schimbarea numelui, cheltuind 89 de lire sterline, după care a uitat tot.

Câteva zile mai târziu, când a ajuns acasă de la serviciu, şi-a găsit corespondenţa şi a aflat că îşi schimbase numele.

Sursa foto: www.birminghammail.co.uk

„A trebuit să mă aşez pentru că nu-mi venea să cred ce am făcut. Apoi, am verificat la bancă şi s-a confirmat totul”, a spus „Céline Dion”.

Apoi, tânărul a împărtăşit imagini cu „schimbarea numelui” pe Twitter, actualizându-şi numele pe reţelele sociale.

O persoană care nu s-a amuzat la început de schimbarea numelui a fost mama sa.

„Mama nu a fost foarte mulţumită la început, dar acum vede şi partea amuzantă!”, spune tânărul, adăugând că, cel puţin deocamdată, îşi păstrează numele artistei.

El a mai spus că speră să o întâlnească pe adevărata Céline Dion.