• Donald Fear,un profesor în vârstă de 57 ani, a câştigat vineri premiul cel mare al emisiunii „Vrei să fii milionar?”, din UK
  • Fratele său mai mare a câştigat şi el 500.000 de lire, în urmă cu un an.
  • „Mintea sa funcţionează precum Google”, a spus prezentatorul emisiunii, Jeremy Clarkson.

Donald Fear, un profesor de istorie din UK, în vârstă de 57 ani, a câştigat vineri marele premiu al emisiunii prezentate de Jeremy Clarkson, „Vrei să fii milionar?”.

Donald este al şaselea câştigător, de când s-a lansat emisiunea pe postul ITV, adică de 22 ani.

Fratele său mai mare, Davyth, a câştigat şi el în urmă cu un an 500.000 lire.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Concurentul Donald Fear l-a impresionat şi pe prezentatorul emisiunii, Jeremy Clarkson, care l-a numit la finalul emisiunii „Enciclopedia Britannica ambulantă” şi „Google uman”.

Întrebarea care i-a purtat noroc lui Donald şi i-a adus premiul cel mare a fost: „Care este numele piratului care a murit în 1718, în bătălia de pe coasta Carolinei de Nord?”. Răspunsul corect era Blackbeard.

Nu poţi să fii profesor de istorie şi să nu reţii câteva date istorice importante, iar anul 1718 şi numele Blackbeard pur şi simplu le-am recunoscut instant”, a spus Donald Fear.

Donald Fear s-a născut în Bristol şi s-a pensionat de curând din sistemul de invăţământ. Acum el plănuieşte să plece împreună cu soţia sa într-o călătorie pe coasta Northumberland.