• Ada Milea a fost invitată la emisiunea Marius Tucă Show
  • Ada Milea: Statul are o groază de alte treburi, nu să sprijine artiștii independenți

Ada Milea nu şi-a pierdut în izolare nici inspiraţia şi nici simţul umorului.
Şi-a luat chitara şi i-a cântat lui Marius Tucă una dintre cele mai noi piese, din spectacolul „Chiritza în concert”, premiat de UNITER acum o lună.

Ada Milea, pe care mulți copii și părinți o știu din povestea lui Apolodor, pinguinul căruia mereu îi era dor de frații lui din Labrador, a vorbit despre „Chiritza în concert”, cel mai bun spectacol premiat de UNITER, luna trecută. Ada, actriță și cântăreață, își ducea viața pe scenă, până i-a închis pandemia ușa în nas.

În pandemie am avut niște momente de spaimă că mi-am dat seama că n-am serviciu, apoi am descoperit vânzările de muzică online și am vândut acolo, n-am compus nimic”, a spus Ada Milea, la Marius Tucă Show.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Artistat a mai spus că „statul are o groază de alte treburi, nu să sprijine artiștii independenți.”