• 4 mai este considerată Star Wars Day/Ziua Războiului Stelelor
  • Carantina nu îi împiedică pe fanii seriei din întreaga lume să sărbătorească
  • O campanie de strângere de fonduri online pentru lupta împotriva Covid-19 şi actualizări ale jocurilor inspirate de serie sunt câteva dintre modurile în care pasionaţii francizei sărbătoresc

Dacă și tu ești fan Star Wars, știi deja că în 1978, pasionații francizei inventau un joc de cuvinte pornind de la sloganul clasic „May the Force Be With You“: „May the Fourth Be With You“. De atunci, 4 mai este considerată Star Wars Day.

Pentru că anul acesta, ziua aniversară are loc în timpul izolării, fanii seriei au găsit soluții de a „petrece“. Reedpop, organizaţia din spatele acestei sărbători, va marca evenimentul printr-o convenţie online. În plus, o campanie de strângere de fonduri online şi actualizări ale jocurilor inspirate de serie sunt alte câteva moduri în care se va sărbători.

Convenţia „An Online Revelry: May the 4th Be With You and Revenge of the 5th“ are loc pe 4 şi 5 mai, în colaborare cu Festivalul Comic Con de la New York. Vor fi evenimente multiple, inclusiv distribuire live pe Twitter cu episoadele din „Star Wars: The Clone Wars“ şi „Star Wars: Rebels“, dar și sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu scenarişti şi actori asociaţi. Toate astea vor avea loc pe conturile de social media asociate ReedPop properties, inclusiv New York Comic Con, C2E2, BookCon, Emerald City Comic Con şi Florida SuperCon.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?

În plus, fanii pot participa la concursuri de cultură generală, cu premii. Pentru asta, ar trebui să folosești hashtag-urile #Maythe4th şi #Revengeofthe5th. Dacă ești fan, ai un motiv în plus de celebrare: Jocul Star Wars Battlefront 2 primeşte ultimele actualizări. Ultimul pachet cu opţiuni este intitulat „The Battle on Scarif“ şi a fost deja difuzat online.