Șase ani.
Șase ani în care lumea s-a schimbat atât de repede, încât uneori am avut impresia că nu noi am făcut știrile, ci știrile ne-au făcut pe noi.
Am trecut prin pandemie, războaie, crize, alegeri, scandaluri și adevărate revoluții tehnologice.
Am văzut cum telefoanele au devenit televizoare, cum televizoarele au devenit telefoane și cum Inteligența Artificială a început să ne spună că,
în curând, nici măcar nu vom mai avea nevoie de oameni care să ne excite simțurile, care să ne spună poveștile.
Și tocmai pentru asta, azi e despre om.
Despre omul care se trezește dimineața și își pune întrebări.
Despre omul care votează.
Despre omul care protestează.
Despre omul care greșește.
Și, mai ales, despre omul care încearcă să înțeleagă ce i se întâmplă și pe ce lume trăiește.
Într-o lume în care putem genera în câteva secunde o imagine cu un om care nu a existat niciodată, un discurs pe care nu l-a rostit nimeni sau o știre scrisă de o mașină, cel mai important lucru care ne rămâne este încrederea în omul din fața noastră.
În partener. În părinte. În prieten. În jurnalist.
În omul care îți spune: am fost acolo. Am verificat pentru tine. Am întrebat. Am văzut. Iar dacă nu știu, îți spun că nu știu.
Printre toate schimbările astea, cel mai important pentru noi e să nu devenim doar o altă interfață între un algoritm și tine, consumatorul de conținut.
Să rămânem, întâi de toate, oameni.
Să avem curajul să avem opinii, dar și disciplina de a separa opiniile de fapte.
Să putem spune „am greșit”.
Să putem asculta un om cu care nu suntem de acord.
Să putem pune întrebări incomode fără să uităm că, dincolo de fiecare știre, există oameni.
Nu sunt aici să-ți spun doar ce s-a întâmplat.
Ci ca să înțelegem împreună de ce.
La șase ani de Aleph, într-o lume în care Inteligența Artificială devine tot mai inteligentă, eu încă mai cred în inteligența omului.
În curiozitatea ta.
În îndoiala ta.
În empatia ta.
În greșelile tale.
În capacitatea ta de a te răzgândi.
Și în capacitatea ta de a avea încredere în oameni. În noi.
