De șase ani, ești cel Aleph. De șase ani, ai fost ținut la curent. Nu doar cu ceea ce se întâmplă, ci și cu ceea ce nu se întâmplă. Cu ce merge în Armata Română și cu ce rămâne blocat în hârtii, proceduri sau promisiuni.
Iar într-o lume în care securitatea nu mai este un subiect îndepărtat, ci o realitate care te privește direct, să știi înseamnă să fii pregătit. Astăzi, când Aleph News împlinește șase ani, alegem să vorbim despre Apărare nu prin lozinci, ci prin întrebări.
Cine produce pentru apărarea României? Cine dezvoltă tehnologia de care armata are nevoie? Ce putem face singuri și unde depindem încă de alții?
Pentru că apărarea unei țări nu începe la graniță. Începe în laboratoare, în fabrici, în centre de cercetare, în companii care au curajul să construiască tehnologie pentru războiul de mâine..
De șase ani, tu ai venit la Aleph News ca să știi.
Astăzi, îți propunem să mergem un pas mai departe: să înțelegi. Să înțelegi unde este România puternică, unde este vulnerabilă și, mai ales, ce trebuie să facă pentru ca apărarea națională să nu fie doar o promisiune, ci o capacitate reală.
Pentru că, atunci când vorbim despre securitate, informația nu este doar putere. Informația corectă, spusă la timp, poate fi o măsură de protecție.