Cum s-ar putea încheia războiul din Ucraina

93% dintre ucraineni cred în victoria contra Rusiei 93% dintre ucraineni cred că Ucraina va câștiga războiul cu Rusia. Foto: Hepta
  • Sunt mai mulţi factori care contribuie la durata unui război.
  • Cum şi când se va termina războiul depinde de Moscova.
  • SUA pot continua să facă ce fac, cu riscuri minime, iar ucrainenii nu au altă opţiune decât să lupte.

Rusia a început războiul din Ucraina de mai bine de două luni. Nu este o perioadă de timp neapărat lungă. Războiul Coreean a durat trei ani, iar cel de-Al Doilea Război Mondial a durat şase. Războaiele Arabo-Israeliene au durat, în schimb, doar câteva zile.

Sunt mai mulţi factori care contribuie la durata unui război. Mărimea câmpului de luptă este doar unul dintre aceştia. Cu cât este mai mic câmpul de luptă, cu atât încap mai puţini soldaţi în el şi, prin urmare, războiul este mai scurt. În Ucraina, câmpul de luptă este esenţial. Sub acest aspect, războiul ar putea dura ani buni.

La fel de importante sunt forţele care luptă unele împotriva altora. Toate cele trei direcţi ale atacului iniţial al Rusiei – Odesa, Lugansk şi Kiev – nu au avut succes din cauza unor probleme de logistică. Liniile de atac au fost în mare parte construite în jurul infanteriei, având sprijin de artilerie şi atacuri aeriene, însă principiul strategic fundamental a rămas acelaşi. Aceştia au continuat să încerce să captureze oraşe, nu să înfrângă armata ucraineană. Astfel, la o lună după ce Moscova a renunţat la Kiev, ţinta sa principală, încă se confruntă cu rezistenţa din estul şi sudul ţării. O mare parte din această situaţie este cauzată de faptul că oraşele sunt câmpuri de luptă dificile. Avantajul este de partea apărătorului, care cunoaşte oraşul bine şi poate să îşi creeze o strategie în baza acestor cunoştinţe.

Cu toate acestea, problema pentru Rusia este că, în loc să îşi concentreze forţele pe o ţintă critică, pentru a crea circumstanţe optime pentru o victorie înainte de a se muta la o altă ţintă, se lasă condusă de viziunea şi misiunea primare, bazându-se pe ipoteza conform căreia armata ucraineană este o forţă nesemnificativă, care poate fi învinsă, în timp ce îşi urmează strategia principală: ocuparea oraşelor. Cu siguranţă, ideea ocupării oraşelor ca misiune principală derivă din obiectivul rusesc de a cuceri întreaga ţară. Urmând acest obiectiv, există o logică privind înfrângerea armatei ucrainene şi ocuparea oraşelor.

Însă Moscova nu a înţeles bine problema iniţială. Ucraina este mare, iar forţele sale au luptat din poziţii diverse şi mobile, având exact tipul de apărare pentru care Rusia nu este pregătită. Ucrainenii pot respinge atacurile acolo unde aleg ei şi pot începe atacurile în locurile alese de aceştia. Rusia a avut tone de blindaj, însă blindajul nu este folositor împotriva unei infanterii răspândite sau în oraşe.

De asemenea, Rusia a anunţat ucrainenii cu privire la intenţiile sale şi a plasat forţele într-un mod în care Kievul să se poată pregăti pentru atac. Ucrainenii par să se fi răspândit pentru a împiedica Rusia să aibă un centru de greutate pentru atac. Ucrainenii au acceptat, de asemenea, un control strategic limitat asupra forţelor lor, în timp ce au oferit control tactic forţelor locale. Acest lucru înseamnă că ruşii nu au putut avea un avantaj esenţial: abilitatea de a distruge orice concentraţie de forţe militare sau de a interveni în comunicarea din teren. Ucrainenii nu au creat centre de comandă vulnerabile sau reţele de comunicaţii care puteau fi bruiate. Echipele de infanterie de diferite mărimi au fost libere să se mute şi să atace în funcţie de oportunităţile tactice. Cu alte cuvinte, forţele familiare situaţiei nu au fost într-un control continuu al unui centru de control necunoscut. Ruşii nu au putut ocupa Ucraina dintr-o lovitură aşa cum se aşteptau. Moscova a încercat, apoi, să impună un război al uzurii. Problema este că acest tip de război îi costă pe ruşi atât cât îi costă şi pe ucraineni şi, din unele puncte de vedere, chiar mai mult.

Ucrainenii mai au un avantaj: Statele Unite. SUA au vrut ca invazia ruşilor să eşueze. Dacă Ucraina este învinsă, atunci armata rusă ar avea graniţă cu NATO, de la Polonia la România. Intenţiile ruseşti au fost neclare tot timpul, însă în cel mai rău scenariu, Rusia s-ar putea bucura de o invazie de succes, având posibilitatea, cu un alt efort, să îşi recapete poziţia de dinainte de 1991. Inevitabil, Washingtonul ar intra, în acest caz, într-o confruntare directă cu Rusia. Iar SUA nu vor sub nicio formă să îşi trimită forţele la luptă. Circumstanţele cer ca Ucraina să nu fie înfrântă şi ca trupele americane să nu intre în această luptă. Primele faze ale invaziei au demonstrat că fără SUA victoria ar putea fi de partea Rusiei.

Geopolitical Futures

Ucraina a avut nevoie de arme moderne. Războaiele se schimbă. Ceea ce a fost o operaţie de infanterie eficientă trebuia să fie întărită cu sisteme antitanc, antiaeriane şi de recunoaştere moderne. Confruntarea cu armata rusă este acum ca cea care a oprit-o anterior, doar că are şi arme şi muniţie moderne. Acestea trebuie coordonate dintr-un centru de comandă, care schimbă operaţiile ucrainene şi pune Rusia în faţa unui risc, în orice ofensivă strategică.

Aici intervine problema timpului. Armele noi trebuie integrate pentru forţele care le folosesc. Până atunci, dacă Rusia vrea să câştige, va trebui să înceapă o ofensivă care să ducă la prevenirea operaţionalizării acestor arme. Problema este că ruşii s-au arătat prea puţin flexibili în abandonarea ipotezelor lor. Ucrainenii devin mai puternici, nu mai slabi, iar SUA, deşi nu dislocă forţe, oferă un arsenal esenţial. Ucrainenii nu sunt presaţi să capituleze. Ruşii nu câştigă dar, presupunând că au rezerve pe care noi nu le-am văzut, încă au posibilitatea de a înfrânge ucrainenii.

Costurile politice ale retragerii sau acceptării acordului de încetare a focului sunt grele pentru conducerea rusă. Credibilitatea acesteia în Rusia ar fi slăbită. SUA nu pot permite Rusiei să câştige pentru că nu pot accepta Rusia la graniţele NATO. Washingtonul trebuie, astfel, să modernizeze armata ucraineană.

Este neclar ce va face Rusia în viitor. Moscova a vorbit despre arme nucleare, însă nimeni nu este descurajat. Acest lucru nu ţine doar de dispoziţia lui Putin, ci de cum răspund conducerea rusă şi liderii militari. Iar dacă SUA cedează ameninţării, s-ar putea confrunta cu aceeaşi ameninţare în viitor, ruşii ştiind că SUA se retrag dacă sunt ameninţate cu armele nucleare.

Se pare că ruşii sunt incapabili să îşi schimbe strategia. Aceştia ştiu de aproape trei luni că nu se află pe drumul cel bun. Resursele insuficiente şi pregătirea slabă a militarilor reprezintă singura explicaţie pentru realitatea din teren. Ucrainenii nu îşi vor schimba strategia, pentru că nu au de ce să o facă acum. Iar americanii sunt foarte fericiţi. Ruşii îşi irosesc puterea şi credibilitatea în faţa Ucrainei, iar SUA pot interveni cu arme şi pot evita războiul direct.

Cum şi când se va termina războiul depinde de Moscova. Procesul politic rusesc este un mister. Există întotdeauna o structură politică pentru că cineva trebuie să îndeplinească ordinele dictatorului, însă nu avem informaţii despre asta. Ce ştiu este că SUA pot continua să facă ce fac, cu riscuri minime, iar ucrainenii nu au altă opţiune decât să lupte. Deci, Rusia ori iau iniţiativa, ori continuă să lupte, la cea din urmă nefiind tocmai buni. În absenţa acestor lucruri, fiţi atenţi la acţiunile ruseşti atât dramatice sau înfiorătoare încât să forţeze SUA şi Ucraina să facă anumite concesii. Mă îndoiesc că armele nucleare sunt o opţiune. De fapt, mă îndoiesc că Rusia ar face ceva atât de şocant. Din câte observ, singurul sfat pentru pentru Rusia ar putea fi răspunsul dat de Gerd von Rundstedt Berlinului după Ziua-Z, când a fost întrebat ce ar trebui făcut: „Faceţi pace, fraierilor”.

Dr. George Friedman este fondatorul şi preşedintele companiei Geopolitical Futures (GPF) şi fondatorul agenţiei de analize Stratfor, pe care a condus-o până în anul 2015. Totodată, George Friedman este autorul a numeroase lucrări pe teme de geopolitică, inclusiv „Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI” (inclusă pe lista de bestselleruri a NYT).

Geopolitical Futures