George Friedman, despre începutul unei noi ere

Sursă: Mediafax
  • În urmă cu o săptămână, am scris un articol despre fazele istoriei, subliniind schimbările sistemice care au avut loc timp de mai bine de 200 de ani.
  • În ultimul secol, aceste schimbări s-au petrecut la o distanţă de 30-40 de ani, ultima având loc în 1991, cam acum 30 de ani.
  • În 1989, lumea era foarte diferită de cea din 1992. 

În urmă cu o săptămână, am scris un articol despre fazele istoriei, subliniind schimbările sistemice care au avut loc timp de mai bine de 200 de ani. În ultimul secol, aceste schimbări s-au petrecut la o distanţă de 30-40 de ani, ultima având loc în 1991, cam acum 30 de ani. În acel an, s-a încheiat Războiul Rece, a fost semnat Tratatul de la Maastricht, a început Operaţiunea „Desert Storm” şi s-a încheiat miracolul economic japonez, deschizând calea pentru dezvoltarea Chinei. În 1989, lumea era foarte diferită de cea din 1992. 

Ne aflăm acum într-o epocă în care au loc schimbări. Trecerea printr-o eră nu înseamnă neapărat că schimbarea vine imediat. Schimbarea dintre epoca războaielor mondiale şi lumea post-Război Rece a durat aproape 50 de ani, fiind susţinută de către rivalitatea dintre SUA şi Uniunea Sovietică. Este neclar de ce unele ere durează mai mult decât altele. Poate fi pură întâmplare. O alternativă de luat în considerare este că unele ere se bazează pe realităţi singulare, solide, în timp ce altele sunt bazate pe alte realităţi multiple, fragile. Astfel, perioada dintre 1945 şi 1991 a fost bazată pe confruntarea dintre SUA-Uniunea Sovietică, în timp ce perioada dintre 1991-2022 s-a bazat pe forţe multiple – războiul global împotriva terorismului, UE, dezvoltarea Chinei, afirmarea Rusiei ş.a. A fost mai puţin coerentă şi, implicat, mai fragilă. Epoca aceasta a început cu schimbări divizate, creând o platformă mai puţin stabilă.

Indiferent de motive, era care a început în 1991 se apropie de sfârşit şi o alta nouă este pe cale să înceapă. Toate statele şi entităţile majore nordice – China, SUA, Rusia şi Europa – trec prin schimbări majore. Pentru Rusia, invazia Ucrainei este ultima şi cea mai importantă încercare de a schimba evenimentele din 1991. Însă, cu un PIB care ocupă locul 86, respingerea comunismului nu pare să fie pe atât de profitabilă pe cât s-a crezut. Cu o armată care pare depăşită de către forţele ucrainene, cu greu mai poate fi Rusia considerată o putere militară. Cu alte cuvinte, Rusia nu s-a ridicat la înălţimea propriilor aşteptări, aşa că fie va trece prin revoluţia aşteptată în perioada anterioară şi va continua acţiunile agresive folosind o capabilitate militară limitată, fie va deveni o putere mică, dar cu arme nucleare.

Războiul din Ucraina a schimbat şi Europa. NATO a reapărut ca un sistem paralel Uniunii Europene, unul cu membri diferiţi, cu o agendă şi costuri diferite. Mai mult decât atât, relaţia transatlantică a primit o nouă viaţă, alături de angajamentul de a creşte costurile militare. Acest lucru oferă Europei o nouă configuraţie. În primul rând, pe măsură ce cresc cheltuielile guvernelor şi performanţa economică se contractă sub presiunea conflictului, tensiunea din UE se înrăutăţeşte. Cu o dependenţă mărită faţă de SUA, Washingtonul poate fi, din nou, văzut ca un partener economic alternativ Germaniei. Uniunea Europeană, deja aflată sub presiune, se va redefini.

China se află, de asemenea, în tranziţie. A trecut printr-o perioadă de creştere economică rapidă. Asemenea Japoniei şi, ulterior, Statelor Unite, China a cunoscut o expansiune economică extraordinară. Când Japonia şi-a atins limitele unei creşteri de două cifre, în 1991, declinul său a dus la înclocuirea sa cu China. Japonia şi-a crescut rapid economia cu exporturi la preţuri mici, urmate de o creştere tehnologică. A finanţat-o printr-un sistem financiar care a alocat capital atât pe considerente economice, cât şi politice – prin keiretsu sau grupuri de companii. A evoluat printr-o forţă de muncă disciplinată. A intrat într-o competiţie intensă pentru bunuri de mică valoare, care au fost vândute la un preţ mai mic decât propriile produse, precum şi într-o rezistenţă politică din partea ţărilor consumatoare, în special SUA. Acest lucru a fost intensificat de bunuri de mare valoare, precum autoturismele. Pe măsură ce volumul a intrat în declin, fragilitatea sistemului financiar a ieşit la iveală, iar în deceniul trecut a trebuit să se transforme.

Geopolitical Futures

Însă, acum, pentru China, exporturile produselor cu preţuri mici suferă un declin din cauza competiţiei, aşa cum se întâmplă şi cu produsele sale scumpe, ca să nu mai vorbim despre rezistenţa la exporturi de către pieţele de consum. O expansiune care a început cu 40 de ani în urmă nu-şi mai poate susţine rata de creştere. Exporturile şi sistemul financiar se află sub presiune. În cazul Chinei, acest lucru se întâmplă şi în piaţa imobiliarelor, care este folosită ca o soluţie de rezervă. Eşecurile în acest domeniu destabilizează inevitabil economia şi creează tensiune politică. O creştere încetinită în China – având în vedere că mulţi cetăţeni chinezi nu au putut beneficia de creşterile economice anterioare – este periculoasă.

Statele Unite încă sunt cea mai mare putere din lume, în ciuda disensiunilor interne şi a presiunii economice. Disensiunile sunt ciclice şi prefigurează o creştere economică bazată pe noi tehnologii. Dar, deocamdată, puterea economică americană, văzută cel mai recent prin utilizarea dolarului împotriva Rusiei, este încă în picioare. Statele Unite ale Americii reprezintă una dintre cele patru puteri care nu au necesitat schimbări instituţionale, lucru care le-a ajutat să îşi menţină poziţia încă din 1945.

Prezumţiile anterioare despre Rusia sau China ca puteri emergente se află acum sub semnul întrebării. Lucrurile se schimbă, însă astăzi este greu să ne imaginăm reapariţia Rusiei (n.r. pe scena marilor puteri) sau încheierea rapidă a problemelor economice ale Chinei. Deci, dacă ne aflăm la începutul unei schimbări ciclice, aşa cum cred că se întâmplă de fapt, SUA ar fi unul dintre pilonii tranziţiei către o nouă epocă. Este greu să ne imaginăm restul lucrurilor. Cine ar fi crezut în 1991 că va creşte brusc China sau, în 1945, că Europa se va reconstrui? Partea uşoară a acestui proiect este gata, cred, şi este momentul să ne uităm după lucrurile inimaginabile care apar în fiecare epocă. 

Dr. George Friedman este fondatorul şi preşedintele companiei Geopolitical Futures (GPF) şi fondatorul agenţiei de analize Stratfor, pe care a condus-o până în anul 2015. Totodată, George Friedman este autorul a numeroase lucrări pe teme de geopolitică, inclusiv „Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI” (inclusă pe lista de bestselleruri a NYT).

Geopolitical Futures