- După un război, toate părţile conflictului se concentrează pe „lecţiile învăţate”, o sintagmă care a devenit deja ceva obişnuit.
- Un război este, într-un mod oribil, o oportunitate de învăţare, cu obiectivul ca succesele şi eşecurile forţelor unei părţi să fie identificate.
- Este, de asemenea, evident că procesul este o ocazie pentru a arăta cu degetul: a-şi asuma meritele pentru victoriile unei părţi sau a căuta vinovatul pentru înfrângeri sunt lucruri inevitabile.
După un război, toate părţile conflictului se concentrează pe „lecţiile învăţate”, o sintagmă care a devenit deja ceva obişnuit. Un război este, într-un mod oribil, o oportunitate de învăţare, cu obiectivul ca succesele şi eşecurile forţelor unei părţi să fie identificate, iar procesul care a dus la un anume rezultat să fie studiat şi integrat în planurile şi instrucţiile pentru următorul război. Acest lucru este atât necesar, cât şi rezonabil. Este, de asemenea, evident că procesul este o ocazie pentru a arăta cu degetul: a-şi asuma meritele pentru victoriile unei părţi sau a căuta vinovatul pentru înfrângeri sunt lucruri inevitabile în procesul de învăţare, să nu mai vorbim despre procesul de promovare. Ofiţerii sunt şi ei oameni ca noi toţi. Un aspect ceva mai dificil al procesului de învăţare este că războiul ajunge la adevărul elevat şi, câteodată, împinge statele către alte înfrângeri viitoare, trecutul ridicându-se deasupra tuturor schimbărilor care au făcut lecţiile învăţate să fie nu doar nefolositoare, ci şi catastrofice. Infanteria lui Napoleon a fost foarte apreciată în 1914, însă liderii, iniţial, nu au putut să priceapă importanţa mitralierei.
Lumea este plină de lecţii privind invazia rusă în Ucraina. Şi eu contribui la asta, însă este important de înţeles că mijlocul unui război nu este momentul în care să se tragă concluzii. Războaiele sunt complicate, aşa cum SUA au învăţat în Vietnam, Irak sau Afganistan. Totuşi, într-o luptă sunt învăţate cele mai importante lecţii, care sunt implementate fără un proces de reînoire de doi ani. A rămâne în viaţă este o motivaţie pentru inovaţie.
Se spune că ruşii folosesc rezervişti în luptă. De asemenea, se spune că aceştia recrutează forţe armate siriene şi mercenari din toate părţile lumii. Evident, se aşteaptă la un război lung şi nu mai au infanterie, ori altceva se întâmplă. Poate că vor să extindă acest război către estul Europei, şi recrutează forţe străine pentru a le folosi la ocupare – o teorie interesantă pentru care nu am nici cea mai mică dovadă. Ucrainenii mobilizează toţi cetăţenii. Cât timp vor mai lupta cetăţenii dacă lupta în sine devine una lipsită de speranţă?
Lecţiile importante pot fi văzute la nivel strategic, nu operaţional sau tactic. Rusia este o ţară săracă, are o armată mediocră şi nu este o mare putere. Însă este înconjurată de ţări şi mai sarace, cu armate şi mai mediocre. Entuziasmul te poate duce foarte departe, însă o armată disciplinată, neînduplecată ar putea să te ducă exact unde îţi doreşti să ajungi. Nu este un punct de vedere frumos, însă poate fi eficient.
În cele din urmă, afli cine a câştigat după steagul pe care îl vezi arborat deasupra capitalei, şi asta o să aflăm şi noi.
Însă cea mai importantă lecţie strategică de până acum nu are nimic de-a face cu Rusia sau Ucraina. SUA au demonstrat că poate cea mai importantă armă din lume este dolarul folosit pe post de armă. Comerţul mondial are nevoie de dolari americani, fie în mână sau ca punct de referinţă pentru tranzacţii. Euro se află la o secundă distanţă, şi nimeni nu s-ar implica într-un proiect de construcţii pe cinci ani în yuani. Pentru a avea acces la dolari, trebuie să ai acces la acel loc care îi imprimă, la Rezerva Federală, sau la câteva instituţii financiare care înoată în dolari – iar aceste instituţii sunt stricte în respectarea reglementărilor SUA. Povestea despre cum funcţionează acest lucru este la fel de complexă precum un atac aerian naval şi poate fi chiar mai periculos decât acesta. Lipsa dolarilor înseamnă că nimeni nu va lua bani locali cu care să cumpere ceva. SUA, fiind de departe cea mai mare economie din lume şi cel mai mare importator, poate distruge o ţară. Aşa cum a aflat şi Iranul, lipsa accesului la dolaari, alături de blocarea exporturilor, pot distruge economia unei naţiuni.
Cheia pentru folosirea dolarului şi comerţului pe post de armă este cooperarea cu alte naţiuni. SUA au mobilizat nu doar aproape toate ţările NATO, însă şi ţări precum Japonia, care este departe de conflict, însă aproape de dolar. Dorinţa aliaţilor de a nu se implica în războiul cinetic, însă nici de a irita SUA, a creat o coaliţie de bănci centrale, toate cooperând pentru a izola economia rusă, care depinde de exporturi în mărfuri primare (energia), mai mult decât în produse tehnice sau industriale. Combinarea interzicerii importurilor de energie rusească către SUA şi folosirea dolarului pe post de armă – alături de o alianţă enormă – reprezintă o criză militară neaşteptată pentru Rusia.
S-a spus că nicio naţiune nu a fost mai departe de trei mese neservite de revoluţie. Detaliile sunt absurdităţi, însă principiul este corect. Acţiunile eroice sunt cumva mai uşor de gestionat decât sărăcia lungă, neîncetată. Una e să mori pentru ţara ta, alta este să îţi vezi copiii înfometaţi.
Strategia de război americană derivă în mare din faptul că nu doreşte să atace trupele ruseşti, atât pentru că nu vrea să mai piardă alte războaie, cât şi pentru că centrul de greutate al inamicului de azi nu este militar, ci financiar. Spre deosebire de un atac aerian, atacurile financiare nu explodează dintr-o dată. Acestea macină încet la ţesătura naţiunii, până când steagul însuşi se face bucăţi. Sau cel puţin aşa e în teorie.
Există, bineînţeles, şi un dezavantaj. În fiecare război, frontul de acasă suferă. În SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, benzina a fost distribuită cu porţia, asemenea altor lucruri, precum cosmeticele (metalul din carcasă, uleiul din machiaje). SUA au îndurat, pentru că spre deosebire de alte state, acele trei mese pe zi erau servite, iar filmele încă rulau.
SUA sunt afectate azi de ofensiva lor economică, cel mai mult când vine vorba despre preţul benzinei şi al altor produse. Întrebarea este dacă vor continua ofensiva economică pentru a apăra o ţară cu o importanţă strategică pentru Statele Unite, însă cu prea puţină importanţă emoţională. A-şi încheia socotelile pentru atacul asupra Pearl Harbor a fost un lucru, însă garantarea siguranţei Harkovului este alt lucru. Este mai uşor să lupţi decât să îşi limitezi alimentaţia.
Aşadar, înapoi la lecţiile învăţate. Lecţiile militare de care oamenii sunt obsedaţi nu sunt incontestabile. Rusia ar putea să câştige, iar o victorie urâtă este tot o victorie. Rusia ar putea pierde, iar o pierdere în Ucraina ar putea să însemne mult sau puţin pentru ruşi. Nu suntem pregătiţi să facem ce am făcut eu şi să discutăm despre însemnătatea profundă a rezultatului militar al Rusiei.
Însă putem vorbi despre două lucruri. În primul rând, folosirea dolarului şi accesul la Sistemul Federal de Rezerve par a fi o armă remarcabilă. SUA au izolat Rusia fără nevoia unei blocade. Lecţia, încercată la o scară mai mică deja cu Iranul, şi-a dovedit eficienţa, iar Rusia a arătat că se poate extinde. Şi poate că cel mai mportant lucru este că vorbim despre o armă pe care doar SUA o au. În această săptămână, oficialii SUA vorbesc cu oficialii chinezi. Chinezii au multe probleme economice şi au nevoie de dolari. Acest lucru nu înseamnă că vor tăcea şi nu vor cere concesii, însă chinezii au învăţat că puterea militară rusească nu se compară cu puterea economică americană. Cât despre invazia Taiwanului, o singură privire la performanţa Rusiei în Ucraina şi contraatacul SUA demonstrează două lucruri: niciodată nu trebuie să crezi că un război este floare la ureche şi niciodată nu trebuie să crezi că singurele arme într-un război cinetic sunt lucrurile care explodează.
Rezultatul războiului ruso-ucrainean are o importanţă strategică şi o importanţă morală. Rezultatul nu se cunoaşte încă. Însă a fost demonstrată certitudinea că SUA controlează valuta comercială globală, cel puţin până când va apărea o valută alternativă şi oamenii vor fi pregătiţi să semneze acorduri pe cinci ani pentru aceasta.
Dr. George Friedman este fondatorul şi preşedintele companiei Geopolitical Futures (GPF) şi fondatorul agenţiei de analize Stratfor, pe care a condus-o până în anul 2015. Totodată, George Friedman este autorul a numeroase lucrări pe teme de geopolitică, inclusiv „Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI” (inclusă pe lista de bestselleruri a NYT).