Lumea întreagă şi un război mic

• Niciun război nu este mic atunci când îl trăieşti chiar tu, însă lumea este mare, iar războaiele mari sunt rare. În acelaşi timp, războaiele au ecouri total neaşteptate.
• Un război mic care are loc aici, poate crea un alt război mai fatal în altă parte sau poate duce la prevenirea altuia într-un loc diferit. Niciun război nu poate fi înţeles în mod singular.
• Astfel, războiul din Ucraina trebuie înţeles şi prin ecourile pe care le va crea.

Niciun război nu este mic atunci când îl trăieşti chiar tu, însă lumea este mare, iar războaiele mari sunt rare. În acelaşi timp, războaiele au ecouri total neaşteptate. Un război mic care are loc aici, poate crea un alt război mai fatal în altă parte sau poate duce la prevenirea altuia într-un loc diferit. Niciun război nu poate fi înţeles în mod singular. Astfel, războiul din Ucraina trebuie înţeles şi prin ecourile pe care le va crea. Întrucât aceste consecinţe sunt prin definiţie haotice, în ceea ce priveşte legătura acestora atât cu războiul în sine, cât şi cu importanţa sa ulterioară, voi încerca să îi subliniez ecourile prin intermediul perspectivei mele asupra lumii.

Până în acest moment, Polonia a apărut ca liderul Europei. Geografic vorbind, este cel mai apropiat stat de Ucraina şi, astfel, o mare parte din forţele NATO se află acolo. Extrem de important este că Divizia 82 Aeropurtată a SUA se află acolo. Asta înseamnă că Divizia 82 lucrează cu forţele poloneze, multe dintre acestea din urmă antrenându-se timp de mulţi ani cu forţele armate americane staţionate în Polonia. Pentru SUA, asta înseamnă că forţele sale sunt conştiente de terenul pe care ar putea lupta şi vor să se familiarizeze cu polonezii. Misiunea lor este descurajarea unei posibile invazii a Poloniei de către Rusia sau, dacă se va cere, intrarea în Ucraina pentru a învinge forţele ruseşti de acolo.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, pentru a ţine departe dominaţia sovietică de continent, SUA şi-au poziţionat forţele în Europa, principala lor forţă fiind dislocată în Germania. În mod inevitabil, acest lucru a apropiat cele două ţări din punct de vedere politic şi social. De asemenea, a adus investiţiile necesare care au avut un rol în miracolul economic german, un miracol care, în cele din urmă, a transformat Germania în puterea Europei – un lucru aproape imposibil de imaginat în 1945. Bunăstarea germană a devenit o necesitate strategică pentru SUA şi faptul că acest lucru fost o prioritate americană într-o Europă spulberată a avut o mare însemnătate.

Situaţia de azi nu este atât de dezolantă precum cea din 1945. Dislocarea forţelor SUA într-o ţară face ca stabilitatea şi predictibilitatea ţării gazdă să fie un interes strategic al SUA, iar geografia şi interesele poloneze leagă acum interesele americane într-o relaţie care înfloreşte. SUA s-au simţit îndepărate de Europa din cauza ezitării acesteia de a-şi îndeplini angajamentele NATO, iar Europa s-a simţit îndepărată de ceea ce este văzut ca hiper-militarismul american. Ucraina a adus o schimbare în Europa, care ar putea să dureze sau nu. Însă ceea ce va dura cu siguranţă va fi prezenţa trupelor americane din Polonia. SUA încă au trupe în Germania, la peste 30 de ani de la încheierea Războiului Rece. Pentru americani, dislocarea în alte ţări este un automatism.

Geografia Poloniei şi amintirile consecinţelor războiului o leagă de americani. Încheierea războiului ucrainean va crea pentru SUA un model cu privire la ameninţările viitoare, model care se va potrivi cu perspectiva Poloniei. Polonia se află sub ameninţarea de facto a expulzării din UE din cauza încălcării standardelor judiciale ale UE. Acest lucru reprezintă un mic test pentru cum balanţa puterii europene s-ar putea schimba.

Într-un alt loc al lumii, turcii au făcut un lucru interesant, trimiţând o parte importantă a forţelor navale turceşti în Marea Neagră, unde a fost scufundată nava rusească Moskva. Turcia s-a distanţat de războiul ucrainean, deşi a pus la dispoziţia ucrainenilor câteva drone. Turcia este, istoric vorbind, ostilă Rusiei, însă în ultima perioadă vede SUA prin prisma imprevizibilităţii. Este destul de atentă la acest aspect. Însă performanţa slabă a forţelor ruseşti din Ucraina a împins turcii să reevalueze ameninţarea rusească. Turcia nu va mai egala puterea americană şi cea rusă. Din perspectiva Turciei, dacă Rusia ar fi fost capabilă să îşi folosească forţele navele în Marea Neagră pentru a se impune, în timp ce ar fi eliminat sau forţat – cu rachete antinavă – forţele ucrainene să se îndepărteze de coastă, atunci operaţiile ruşilor în Marea Neagră ar fi fost mai uşoare. Un astfel de rezultat ar fi putut reprezenta şi o ameninţare pentru Turcia. Turcia este membru NATO, iar Rusia ar putea decide că flota turcească este o ameninţare, astfel lovidu-i navele şi porturile. Turcii s-au mutat în Marea Neagră pentru a preveni o mişcare rusească prin mărirea riscurilor dincolo de ceea ce poate face Rusia. În acelaşi timp, acest lucru ar însemna şi o oarecare coodonare cu Ucraina.

Cu o Rusie provocatoare în Marea Neagră, o altă uşă este deschisă. Turcia are interese mari atât în Sudul Caucazului, cât şi în Asia Centrală. Spre îngrijorarea Turciei, Rusia şi-a înaintat interesele acolo. Rusia nu se află în poziţia de a reprezenta o provocare militară pentru Turcia în acest moment, şi nici Turcia nu va face vreo mişcare militară. Acţiunile secrete şi diplomaţia sunt cheia. Având în vedere performanţa Rusiei în Ucraina, ţări precum Azerbaidjan sau Kazahstan şi-ar putea reevalua relaţiile cu Rusia. Slăbiciunea Rusiei în acest moment deschide uşa reaşezărilor strategice şi forţează Turcia să se impună în Marea Neagră şi să urmărească şi alte obiective.

Şi apoi mai este China. China a creat o relaţie cu Rusia pentru a contrabalansa SUA. Însă, în ciuda declaraţiilor publice, chinezii au realizat că relaţia cu Rusia reprezintă un dezavantaj, nu un avantaj. Rusia nu are puterea de a opri SUA din a ameninţa China. Nu are forţa militară necesară pentru a termina campania ucraineană fără să apeleze la întăriri din Siria. China nu se află în poziţia de a trimite forţe pentru a ajuta Rusia. În primul rând, salvarea campaniei ruseşti nu ar aduce beneficii Chinei, iar o intervenţie chineză ar fi dezastruoasă. În al doilea rând, China a văzut impactul războiului economic condus de SUA. Desfăşurarea unor acţiuni în Ucraina sau oferirea unui ajutor Rusiei ar putea transforma China într-o ţintă a unui război economic.

China, asemenea Rusiei, nu este atât de puternică precum pare. PIB-ul său per capita este al 81-lea în lume (Rusia se află pe locul 85). Piaţa sa internă pentru bunuri sofisticate este limitată. Trebuie să aibă capacitatea de a exporta, fără de care ar putea deveni instabilă. SUA, chiar şi cu taxe pe bunurile chinezeşti, este cel mai mare client al Chinei. O lipsă a exporturilor şi un război economic când creşterea economică a Chinei se contractă şi tensiunile sociale privind inegalitatea bunăstării cresc ar fi periculoase. Invazia Taiwanului ar fi o nebunie, întrucât ar oferi Chinei singurul lucru pe care îl are din plin – teritoriu. De asemenea, ar putea şi eşua. Iar răspunsul economic al SUA ar fi puternic, un răspuns căruia economia chineză nu i-ar putea face faţă.

Aşadar, vedem Polonia şi Turcia dobândind mai multă importanţă în urma acestui război, în timp ce China o pierde. Există multe alte consecinţe. Le-am ales pe acestea trei  pentru că – dacă nu este deja evident – în carea mea, „The Next 100 Years”, am prevăzut creşterea importanţei Poloniei şi Turciei şi decăderea Chinei. Astfel că, deşi există şi multe alte ecouri, nu aveam niciun motiv pentru care să nu încep cu acestea trei.

Dr. George Friedman este fondatorul şi preşedintele companiei Geopolitical Futures (GPF) şi fondatorul agenţiei de analize Stratfor, pe care a condus-o până în anul 2015. Totodată, George Friedman este autorul a numeroase lucrări pe teme de geopolitică, inclusiv „Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI” (inclusă pe lista de bestselleruri a NYT).