- 2022 nu este 1914 sau 1939, însă Germania înarmată reprezintă un lucru semnificativ
- Când a invadat Ucraina, Rusia pare că a avut două obiective diferite care se suprapun.
- Primul a fost preluarea controlului asupra graniţei sale vestice, o zonă care îi oferă un avantaj strategic şi despre care Moscova crede că se află în sfera sa de influenţă.
- Al doilea a fost asmuţirea membrilor NATO, distrugerea facţiunilor care se opun oricărei forme de intervenţie.
Când a invadat Ucraina, Rusia pare că a avut două obiective diferite care se suprapun. Primul a fost preluarea controlului asupra graniţei sale vestice, o zonă care îi oferă un avantaj strategic şi despre care Moscova crede că se află în sfera sa de influenţă. Al doilea a fost asmuţirea membrilor NATO, distrugerea facţiunilor care se opun oricărei forme de intervenţie. Orice ar spune cineva despre caracterul şi temperamentul preşedintelui Vladimir Putin este irelevant. Pentru Rusia, există o logică în strategia sa. Apărarea ţării altuia este o sarcină nemiloasă.
Din perspectiva Rusiei, Ucraina nu ar trebui să conteze pentru nicio ţară, decât dacă acea ţară vrea să distrugă Rusia – ceva ce nu s-ar putea întâmpla dacă NATO nu ar exista. Dacă Europa nu ar fi o bază pentru operaţiile SUA, inamicul numărul 1 al Rusiei, Statele Unite nu ar reprezenta o ameninţare.
Elementul central al calculelor privind puterea europeană este Germania. A fost o non-entitate militară o perioadă de timp, iar din 1991 principalul său obiectiv a fost creşterea economică. Are o economie enormă bazată pe export şi care cere multă energie, iar o mare parte din această energie vine din Rusia (Şi chiar mai multe energie va veni dacă gazoductul Nord Stream 2 va deveni funcţional). Ruşii au plănuit această criză având fix acest lucru în minte.
Asemenea aproape tuturor ţărilor, când a început războiul din Ucraina, Germania suferea de pe urma dezastrului economic provocat de pandemia de COVID-19. Pierderea energiei ruseşti ar înrăutăţi lucrurile. Întrucât Germania şi Rusia vor să coopereze în domeniul economiei, iar Germania a evitat atât înarmarea militară, cât şi confruntările cu Rusia, Moscova a presupus că orice ar face în Ucraina nu ar avea consecinţe asupra Berlinului.
Primele zile ale invaziei au părut să valideze gândirea rusească. Iniţial, cancelarul german Olaf Sholz a declarat că nu va permite livrarea de arme din Germania către Ucraina. De asemenea, o aeronavă a Marii Britanii care transporta rachete antitanc Ucrainei a zburat în jurul Germaniei în loc să ceară permisiunea de a zbura deasupra ţării. Între timp, Putin s-a întâlnit cu prim-ministrul maghiar Viktor Orban pentru a semna un acord de gaz natural, însă Orban a transmis că nu este pregătit să adopte o poziţie ostilă faţă de Germania. Acest lucru a crescut speranţele Kremlinului că alianţa s-ar putea diviza. Dacă până şi o ţară minoră precum Ungaria, un fost satelit sovietic, ar fi fost pregătită să se detaşeze de NATO, atunci fundaţia puterii americane în peninsula europeană s-ar fi dizolvat sau cel puţin asta s-a crezut.
Dar Putin nu a înţeles propriile anxietăţi ale Germaniei faţă de Rusia. Rusia şi Germania ar putea coopera având cadrul NATO, dar dacă acest cadru s-ar dizolva, iar Ucraina ar cădea, singurul lucru care ar sta între Germania şi Rusia ar fi Polonia. Ar putea suna paranoic, însă faptul că Rusia practic a luat Belarusul anul trecut într-o lovitură de stat sângeroasă şi încearcă acum să preia controlul asupra Ucrainei sugerează acum că această paranoia are totuşi o bază.
Poziţia strategică germană se destrăma. Berlinul era la cuţite cu membrii NATO şi UE, Franţa apărea ca un principal interlocutor european, iar SUA, baza securităţii naţionale a Germaniei, devenea nerăbdătoare, dacă nu chiar agresivă. Guvernul a sperat că, în ciuda nemulţumirii cu privire la Ucraina, afacerile cu Rusia vor continua nestingherite întrucât SUA s-ar fi ocupat de orice confruntare militară serioasă.
Dar nu a fost aşa. Washingtonul, desigur, nu a iniţiat nicio acţiune militară, însă a aplicat sancţiuni economice enorme asupra Rusiei, care vor opri livrarea de energie către Europa. Visul de a fi partener comercial al Rusiei în timp ce este şi parte a NATO se încheia. Rusia a făcut acest vis imposibil. Berlinul a fost obligat să facă ceea ce a tot evitat: să aleagă. Însă nici nu mai avea ce să aleagă. În ciuda problemei energiei ruseşti, Germania a declarat că va înarma Ucraina şi, chiar mai important, se va reînarma în baza unui buget mult mai mare dedicat apărării.
Pe lângă revitalizarea NATO, aceasta ar putea fi cea mai mare consecinţă a invaziei Rusiei. Să ne amintim că un stat german puternic, militarizat a fost, din punct de vedere istoric, o forţă destabilizatoare în Europa. Când Germania a fost unificată în 1871, s-a ridicat ca o putere economică mare, dar nesigură, îngrijorată de atacurile simultane din Rusia şi Franţa. Desigur, lucrurile sunt diferite acum. În 2022, lumea este diferită de cea din 1914 şi 1939. Însă chiar şi aşa, graţia salvatoare din ochii multor ţări europene este principala slăbiciune militară curentă. În geopolitică, soluţiile primei probleme pot produce altele noi.
Rusia s-a pus singură într-o poziţie proastă. Fragmentarea Europei nu mai este posibilă. Chiar dacă înfrânge Ucraina, va fi chiar mai aproape de Europa agresivă, condusă de Germania remilitarizată.
Dr. George Friedman este fondatorul şi preşedintele companiei Geopolitical Futures (GPF) şi fondatorul agenţiei de analize Stratfor, pe care a condus-o până în anul 2015. Totodată, George Friedman este autorul a numeroase lucrări pe teme de geopolitică, inclusiv „Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI” (inclusă pe lista de bestselleruri a NYT).