Prietenii de convenienţă ai Rusiei

Competiţia în domeniul energiei devine din ce în ce mai strânsă. Noile sancţiuni ale SUA au vizat resursele de energie ale Rusiei. Europa, unul dintre cei mai mari cumpărători ai Rusiei, nu s-a alăturat embargoului, însă a promis că va accelera planul de diversificare a surselor sale de energie până la finalul acestui an.

Acest lucru s-ar putea dovedi a fi mai uşor de zis decât de făcut. Această industrie funcţionează astfel încât pieţele sunt greu de schimbat, deşi nu se poate spune acelaşi lucru şi despre preţuri. Infrastructura joacă, de asemenea, un rol important; petrolierele, oleoductele şi rafinăriile existente ajută Rusia să reprezinte 40% din nevoile de gaz natural ale UE şi în jur de 20-25% din propriile sale nevoi. Chiar dacă Europa va reuşi să se detaşeze de energia rusească, momentul exact în care va face asta depinde de Moscova. Vor trece ani buni până când se va reuşi, de exemplu, să se construiască noi conducte, porturi capabile de a primi gaz natural lichefiat sau să se stabilească instalaţii capabile de rafinarea diferitelor tipuri de petrol – asta ca să nu mai pomenesc de probleme structurale de livrare, cum ar fi directivele OPEC şi contractele existente cu Asia. Chiar şi aşa, Rusia se bazează pe sprijinul aliaţilor săi din piaţa de energie pe măsură ce foştii săi clienţi se află în căutarea unor noi opţiuni.

Un astfel de aliat este Venezuela, un sponsor loial în America Latină pe care SUA deja încearcă să îl îndepărteze. Săptămâna trecută, o delegaţie de la Washington a ajuns în Caracas, unde reprezentanţi ai ambelor părţi au discutat despre probleme privind petrolul. Discuţiile s-au învârtit în jurul posibilităţii încheierii sancţiunilor impuse Venezuelei, în vigoare încă din 2019, în timp ce şeful Camerei de Petrol din Venezuela a declarat că ţara sa este dispusă să crească producţia pentru a satisface nevoile Americii de Nord.

Însă Rusia nu este îngrijorată de petrolul de aici. Există prea multe obstacole şi animozităţi pentru ca Washingtonul să ajungă să ajungă la un acord cu Venezuela. Congresul SUA ia în considerare o lege pentru a interzice importul de petrol venezuelan şi, având în vedere degradarea instalaţiilor petroliere din Venezuela, ar reuşi cu greu să crească producţia rapid. Preocuparea Moscovei este una de natură geopolitică: Venezuela este una dintre ţările care susţine Rusia, una care are o valoare strategică enormă împotriva SUA în emisfera occidentală.

Cele mai mari provocări pentru poziţia Rusiei în ceea ce priveşte energia se află, astfel, în Eurasia. Într-adevăr, ţările europene precum Germania şi Italia cumpără multă energie de la Rusia, însă competiţia devine din ce în ce mai strânsă. Exporturile din Azerbaidjan câştigă teren, se construiesc noi terminale pentru receptarea gazului natural lichefiat, are loc o tranziţie către energia verde, iar UE însăşi ameninţă cu reducerea dependenţei de Rusia.

Geopolitical Futures

Să nu ne înţelegem greşit, Rusia încă are un avantaj pe termen scurt. Însă, pe termen lung, ar putea avea un competitor puternic precum Iranul. Dacă sancţiunile vor fi ridicate, Europa ar putea privi Iranul ca o alternativă la Rusia din mai multe motive. Unul dintre acestea este faptul că Iranul este a patra ţară din lume în ceea ce priveşte rezervele de petrol şi a doua la rezervele de gaz natural. Producţia iraniană poate fi depozitată rapid, chiar dacă este neclar cât de mult poate produce. (În ciuda sancţiunilor SUA, Iranul exportă 1.2 milioane de barili pe zi, o scădere de la 2.8 milioane înainte de sancţiuni). Şi poate că cel mai important aspect, geografia reprezintă un avantaj pentru Iran. Graniţa cu Iran se află în estul Turciei, care este mai aproape de Conducta Trans-Anatoliană de Gaz Natural şi, mai mult decât atât, Iranul poate construi un gazoduct prin Turcia, până la Marea Neagră, pentru a o conecta de partea costală a Turkish Stream. Iranul deja livrează Turciei o medie de 10 miliarde de metri cubi de gaz pe an prin gazoductul Tabriz-Ankara şi, potrivit ultimelor date, din balanţa energetică a Turciei pe 2021 16% reprezenta gaz iranian.

Între timp, există motive pentru a crede că sancţiunile asupra Iranului ar putea fi ridicate dacă va fi stabilit un nou acord nuclear. Rusia crede că acordul ar oferi europenilor acces la resurse noi, chiar dacă sancţiunile existente impuse asupra Rusiei nu îi permit să îşi consolideze poziţia pe piaţa iraniană (prin lucruri precum investiţii sau dezvoltare a infrastructurii). De aceea, autorităţile ruseşti au ridicat dintr-o dată semne de întrebare cu privire la perspectivele acordului. În acest sens, în timpul negocierilor nucleare, Rusia a cerut garanţii scrise de la SUA că sancţiunile occidentale nu vor afecta cooperarea în investiţii, economie şi comerţ dintre Moscova şi Teheran, dacă acordul este restabilit. Teheranul a criticat Moscova, numind cerinţele „neconstructive”. Chiar şi aşa, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că, deşi discuţiile au fost suspendate din cauza unor „factori externi”, textul final al acordului este pregătit. Pe 17 februarie, Washingtonul a transmis chiar că au fost făcute progrese semnificative şi că ar putea fi semnat în curând un acord. În acest punct, Rusia ar vrea să tragă cât mai mult de timp. Cu cât obţine mai mult timp, cu atât se îndepărtează mai mult de o competiţie cu Iran în Europa.

În ceea ce priveşte energia, Rusia va menţine o poziţie puternică pe termen scurt. Însă, începe să vadă ameninţările pe termen lung, întrucât SUA şi Occidentul flirtează cu aliaţii săi. Mai devreme sau mai târziu, în toată isteria anti-Rusia, ţările cu rezerve mari vor primi un loc la masă. Atât timp cât aceste ţări sunt de partea Moscovei, Rusia îşi va păstra calmul.

Ekaterina Zolotova este analist în cadrul Geopolitical Futures. Înainte de Geopolitical Futures, Zolotova a participat la mai multe proiecte dedicate problemelor şi perspectivelor integrării Rusiei în lumea economică. Zolotova are o diplomă în relaţii economice internaţionale, obţinută la Universitatea Rusă de Economie Plehanov.

Geopolitical Futures