Rolul puterii nucleare în războiul din Ucraina

  • Obiectivul final al Rusiei în invadarea Ucrainei este să aducă ţara pe cât posibil sub influenţa Moscovei sau, în absenţa acestui lucru, să o îndepărteze de Occident.
  • Una dintre strategiile folosite în acest sens este privarea Ucrainei de sursele sale obişnuite de energie din părţile centrale şi estice ale ţări.
  • Moscova este în mod special interesată de controlarea centralelor nucleare şi a depozitelor de uraniu ale Ucrainei.  

Obiectivul final al Rusiei în invadarea Ucrainei este să aducă ţara pe cât posibil sub influenţa Moscovei sau, în absenţa acestui lucru, să o îndepărteze de Occident. Una dintre strategiile folosite în acest sens este privarea Ucrainei de sursele sale obişnuite de energie din părţile centrale şi estice ale ţări. Moscova este în mod special interesată de controlarea centralelor nucleare şi a depozitelor de uraniu ale Ucrainei.  

Pe scurt, Rusia vrea să învingă Occidentul prin monopolizarea industriei nucleare a Ucrainei. Prin acest lucru, speră că va împiedica Ucraina din a deveni o putere nucleară şi, de asemenea, că va menţine dependenţa Ucrainei de Rusia în privinţa energiei, creând noi opţiuni pentru sursele de energie în zonele teritoriilor ocupate de Rusia în estul Ucrainei.

Moştenirea nucleară

Până nu demult, potenţialul armelor nucleare ale Ucrainei era mai mare ca cel al Marii Britanii sau al Franţei. Găzduia al treilea cel mai mare arsenal nuclear, special realizat pentru a viza Statele Unite. În Declaraţia Suveranităţii de Stat a Ucrainei din 1990, Kievul a promis că va deveni un stat neutru permament, care nu va participa la blocuri militare şi va adera la cele trei principii non-nucleare. În Memorandumul de la Budapesta din 1994, a promis că va renunţa la armele sale în schimbul garanţiilor de securitate de la SUA, UK şi Rusia. Acest lucru a fost foarte important: la acea vreme, guvernul de la Kiev deţinea aproape 2.000 de focoase nucleare şi aproape 2.500 de focoase tactice, toate moştenite din perioada sovietică.

Cu siguranţă, Ucraina deţine, cel puţin teoretic, toate instituţiile necesare pentru a-şi recăpăta statutul de putere nucleară. A moştenit elemente ştiinţifice şi tehnologice de cercetare şi dezvoltare enorme de la Uniunea Sovietică. Ucraina ar putea produce sisteme de lansatoare de rachete, motoare pentru rachete cu propulsie solidă, rachete, combustibil şi software-ul necesar pentru acestea. Centrul pentru studii nucleare R&D din Harkov are o instalaţie nucleară experimentală. (Rusia a acuzat Ucraina de crearea uraniului îmbogăţit acolo). Până nu demult, în Ucraina funcţionau alte patru centrale nucleare: Centrala Nucleară Hmelniţki, Centrala Nucleară Ucrainană din Sud, Centrala Nucleară Zaporojie şi Cernobîl.

Deloc surprinzător, Ucraina s-a bazat foarte mult pe centralele nucleare pentru consumul său de energie. Înainte de război, procentajul din centralele nucleare era între 40 şi 51%, iar 27% venea de la staţiile de energie termală localizate în centrul şi estul Ucrainei. Înainte de invazie, Ucraina încă primea de la Rusia combustibil nuclear pentru centralele sale nucleare. (Combustibilul consumat este, de asemenea, problematic; Kievul a trimis deşeurile sale la diverse centre ruseşti). Ucraina are rezerve de combustibil nuclear până cel puţin la începutul anului viitor.

Nu ne surprinde, astfel, că Ucraina a început să se gândească la poziţia sa faţă de armele nucleare. Discuţiile în acest sens au început când Rusia a anexat Crimeea în 2014, însă nu au ajuns niciodată prea departe. Invazia restului teritoriului ucrainean a readus în discuţie problema. La o conferinţă recentă din Munchen, de exemplu, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, dacă statele garante ale Memorandumului de la Budapesta nu ar cădea de acord şi nu ar garanta securitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, atunci Kievul ar redeveni o putere nucleară.

Accesul la uraniu nu este o problemă. Ucraina are unele dintre cele mai mari rezerve din lume – în jur de 1.8% din depozitele globale. În mod ironic, cu doar câteva luni înainte de invazie, Kievul şi-a anunţat planurile de a produce îndeajuns de mult uraniu încă să satisfacă nevoile sale privind energia nucleară. A fost atât o decizie politică, precum şi una economică: Kievul a avut nevoie să înceteze dependenţa de combustibil de la Rusia şi a avut dificultăţi în a-şi permite petrolul şi gazul pentru centralele sale termice. Mai mult decât atât, după războiul din Donbas din 2014-2015, Kievul a pierdut accesul la minele sale principale de cărbune. Pentru a compensa aceste pierderi, Ucraina şi-a diversificat resursele de energie, în cele din urmă inclusiv şi cele nucleare. În 2021, Ucraina a plănuit începerea procesului de producere internă a dioxidului de zirconiu – o componentă importantă a combustibilului nuclear.

Geopolitical Futures

Decizia Ucrainei se aliniază trendurilor globale. Energia nucleară se bucură de o oarecare renaştere întrucât multe ţări se gândesc la aceasta ca la răspunsul perfect pentru criza de energie curentă. Ţările cu multe mine de uraniu ar putea fi capabile să îşi asigure propria energie. Rusia doreşte să participe la acest lucru şi, prin urmare, încearcă să-şi sporească amprenta în energia electrică generată nuclear pe cheltuiala Ucrainei. Rusia este deja un lider al producţiei de uraniu îmbogăţit şi, dacă ar obţine controlul Ucrainei, ar reîncepe, cu siguranţă, producţia şi exploatarea uraniului.

Avantajul

Din cele cinci centrale nucleare ale Ucrainei, Rusia a câştigat controlul asupra centralelor Zaporojie şi Cernobîl (deşi trupele ruseşti au abandonat, de curând, Cernobîlul) şi se apropie de centrale din sudul Ucrainei. Până acum, acest lucru nu a schimbat balanţa energiei ţării. Toată electricitatea produsă de aceste două centrale continuă să facă parte din sistemul de energie al Ucrainei.

Chiar şi aşa, a devenit clar, la începutul războiul, că atât timp cât cea mai scurtă cale pentru forţele ruseşti de a ajunge la Kiev ar fi să treacă prin Cernobîl, Rusia ar ocupa regiunea şi ar iniţia, potrivit Ucrianei, diferite tipuri de provocări şi şantaje la adresa Occidentului privind un posibil dezastru nuclear. AIEA a transmis, însă, că deşi există preocupări privind Cernobîlul şi Zaporojie, ambele „funcţionează în condiţii sigure”. (Agenţia a transmis recent să plănuieşte să viziteze Zaporojie).

Însă este neclar cât ar putea dura acest lucru. Forţele ruseşti au intrat în centrala nucleară Zaporojie pe 4 martie, după confruntări cu armata ucraineană. Ambele staţii sunt acum controlate de specialişti ruşi de la Rosatom, alături de personalul ucrainean. Pentru Moscova, ar fi periculos ca întreaga reţea nucleară ucraineană să ajungă în mâinile Occidentului. Dar, la fel de important, reţeaua este o sursă valoroasă pentru influenţă, în special în cazul unei înfrângeri iminente. Până la urmă, ce ar opri Rusia din a o distruge la retragere?

Viitorul celorlalte centrale nucleare ucrainene este nesigur, însă este clar că în următoarele săptămâni Rusia va încerca să ajungă şi să ocupe centrala ucraineană din sud. Ucraina deja a fortificat şi consolidat zona. Este puţin probabil ca Rusia să încerce să atace vestul Ucrainei, unde se află alte două centrale nucleare, însă dacă ce-i mai rău va avea loc, Rusia nu se va sfii din a le distruge sau din a le folosi împotriva Occidentului pentru a atenua lovitura unei posibile înfrângeri.

Ridvan Bari Urcosta este analist Geopolitical Futures cu o experienţă vastă în regiunea Mării Negre, Rusia şi Orientul Mijlociu, Ucraina şi Crimeea ca regiune geopolitică şi Estul Europei. Este doctorand la Centrul pentru Studii Strategice din cadrul Universităţii din Varşovia şi predă un curs independent în cadrul Erasmus „Russia and the Middle East: Geopolitics and Diplomacy”.

Geopolitical Futures