• Recensământul din anul precedent a arătat că suntem 15 milioane
  • Au trecut 29 de ani din 2021, când eram plini de temeri și nesiguranțe
  • E 1 Decembrie 2050 și avem ce să sărbătorim: O Românie Mare pe care am făcut-o mică

E 1 Decembrie 2050. România e pe primul loc în Uniunea Europeană la aproape orice capitol. Pozitiv. Suntem primii la producția agricolă, la valoarea economiilor personale, la suprafața locuinței, la cărți citite, la anii de școală, la numărul start-up-urilor. Per capita. Am rămas atât de puțini că, în sfârșit, bunăstarea se împarte, statistic, extrem de clar la toți. Recensământul din anul precedent a arătat că suntem 15 milioane. Ceva mai puțin decât la primul recensământ făcut în România Mare, în 1930, când datele arătau că locuiesc aici 18 milioane de oameni: aproape 13 milioane români, 1,4 milioane unguri, 745 mii nemți, 728 mii evrei, 582 mii ucrainieni și tot așa până la 4.600 de albanezi. Când ne-am numărat în 2049 eram pur și simplu 15 milioane de români. Ce ne mai interesează de unde venim, ce ne definește, unde au fost înfipte, de fapt, rădăcinile noastre, cui trebui să-i fim recunoscători, cum repetăm actele de curaj ale celor care ne-au făcut mari? Așa trăim de cel puțin cinci decenii. În alb și negru, cu spaima de nuanțe, de a auzi păreri divergente de ale noastre și mândri tare de ceea ce credem că e al nostru și doar al nostru.

Ah, și mai e ceva ce dau toate publicațiile de azi. INS a stabilit numărul turiștilor străini în Europa. Iar i-am spulberat pe italieni și pe spanioli. La noi vin cei mai mulți și nu se feresc să spună că fac asta pentru că sunt în căutare de senzații care la ei acasă le-au rămas necunoscute, din nostalgie și din dorința de a vedea cum poate să arate trecutul care încă respiră în prezent. La noi. Mai țineți minte cum ne-am apucat prin 2022 de modernizat țara cu cel mai ambițios proiect financiar pentru Europa – PNRR? Doamne, câte datorii publice guvernamentale n-am plătit și am mai construit și o autostradă. Mă rog, o jumătate. Iar de cele 250 milioane euro, cloud-ul guvernamental, care trebuia să ne aducă și pe noi într-o eră digitală, s-a dovedit a fi cel mai răsunător eșec. Și azi mai are DNA în lucru dosarul. Nici azi nu știm cine, cum, dar măcar știm de ce, a dat cu proiectul atât de tare în gard de ne-au răsunat la toți urechile de atâta viață în analog pentru că n-am meritat să folosim cea mai mare viteză a Internetului ca să scăpăm din ghearele birocrației care i-a făcut pe cei mai mulți dintre noi să plece.

Dar, azi, suntem campioni. Chiar avem ce sărbători. De la proclamația lui Goldiș încoace ne-am păstrat aceleași repere și modele din trecut pentru că pur și simplu nu ne-am priceput prezentul și nu l-am lăsat să se scrie în forma lui cea mai eficace. Avem și noi o femeie pe o bancnotă: Ecaterina Teodoroiu, iar Regina Maria ne-a rămas cel mai bine conturat model feminin la vârf. Am mai avut doamne în funcții cheie, dar și-au primit de fiecare dată job-ul doar ca pe un favor pentru că s-au născut cu sexul potrivit. Atât și nimic mai mult. Și-au performat ca atare. Încă mai trăim cu nostalgia Brătienilor, deși nu prea știm precis de ce au fost atât de importanți pentru noi, iar PNL nu mai există de vreo 20 de ani. Trei unicorni au scos capul pe pământ românesc, dar pe ei nu-i mai socotim acum în statistica noastră. “Părinții” lor, Popescu, Ionescu și Georgescu nu mai au de ceva vreme cetățenie română. Au ajuns în prezentările din Financial Times exact ca Brâncuși la MoMa: artist francez, născut în România. Social democrația le-a scăzut impozitele și le-a dat predictibilitate prin Codul Fiscal pe care nu l-au mai rescris de 300 de ori pe an, ci doar de 150, dar bogăția câștigată pe drept și inovația tot nu sunt ceva cu care să te lauzi fără să încasezi găleți de lături de la cei care cred că din pricina Horoscopului trăiesc din minim pe economie. Măcar minimul a crescut. De vreo 3 ori în ultimii 10 ani. Doar ți-am spus, atât de puțini mai suntem că, în sfârșit, bunăstarea se poate împărți la toți. Și sigur o să mai crească. Mereu aproape cu primul clasat după alegeri, AUR presează constant să nu mai fie sărăcie. Atâta presiune pune prin vorbe că ai senzația că pentru ei și cuvintele țin loc de măsuri concrete, așa am ajuns și noi departe, atât de departe cât ne-au permis să urcăm replicile acide de la tribuna Parlamentului și din studiouri de televiziune.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Au trecut 29 de ani din 2021, când eram plini de temeri și nesiguranțe. Politicienii au făcut exact ce așteptai. Proiecte de țară și programe de guvernare exclusiv depre ceea ce va fi în viitor și, de fapt, nu se va întâmpla niciodată. De prezent nu se ocupă ei, nu-l modelăm nici noi, în pătrățica noastră, pentru că ne-am obișnuit să ne hrănim cu binele pe care, întotdeauna, e responsabil să îl facă altul, care va veni la anul, peste 10 ani, peste 100, dar niciodată azi și aici pentru că facem și pentru că putem. Cine visează și face ce visează nu are AND-ul nostru, nu se regăsește printre noi-campionii, și pleacă.

E 1 Decembrie 2050 și avem ce să sărbătorim. O Românie Mare pe care am făcut-o mică, dar suficient de mică încât să ne mângâiem cu locul 1 în statistici, per capita, și să avem exact aceleași vise pe care le aveam în 2021.

Încă mai suntem destui care știm să facem România să fie cea dintâi. Pe bune, prin muncă, prin putearea minții noastre. Să avem un 1 Decembrie 2050 în care chiar să fim recunoscători și mândri că n-am fost degeaba liberi, că muncit să fim și lideri!