• 2.000 de migranţi au luat cu asalt vineri gardul care protejează enclava spaniolă Melilla din Maroc.
  • Câteva zeci au reuşit să treacă din Maroc după o încăierare violentă de două ore cu poliţiştii de frontieră.
  • Melilla şi Ceuta, o a doua enclavă spaniolă situată tot pe coasta de nord a Africii, au devenit în ultimul deceniu un magnet pentru migranţii.

Aproximativ 2.000 de migranţi au luat cu asalt, vineri, gardul care protejează enclava spaniolă Melilla din Maroc. Câteva zeci au reuşit să treacă din Maroc după o încăierare violentă de două ore cu poliţiştii de frontieră, au declarat autorităţile spaniole.

Melilla şi Ceuta, o a doua enclavă spaniolă situată tot pe coasta de nord a Africii, au devenit în ultimul deceniu un magnet pentru migranţii, în majoritate subsaharieni, care încearcă să ajungă în Europa, scrie Reuters.

Tentativa de vineri – despre care autorităţile spaniole au declarat că a dus la rănirea a 57 de migranţi şi a 49 de poliţişti spanioli – a început în jurul orei locale 6:40. În jurul orei 8.40, peste 500 de migranţi au început să intre în Melilla, sărind peste acoperişul unui punct de control al frontierei după ce au tăiat gardul cu un aparat.

Recomandări

FERRARI LANSEAZĂ UN NOU BOLID
SCHOLZ RĂMÂNE FĂRĂ NEMȚI
CE SEMNIFICĂ VINEREA MARE
CUM TE FEREȘTI DE FAKE NEWS
DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA

Cei mai mulţi au fost forţaţi să se întoarcă, dar aproximativ 130 de bărbaţi au reuşit să ajungă în enclavă şi sunt „procesaţi” la centrul de primire a imigranţilor.

Spania a adoptat o poziţie pro-marocană cu privire la Sahara Occidentală

AMDH Nador, un organism marocan de supraveghere a drepturilor omului, a declarat că incursiunea a avut loc la o zi după ce migranţii au intrat în conflict cu personalul de securitate marocan care încerca să elibereze taberele pe care le instalaseră într-o pădure din apropierea Melillei.

Omar Naji, şeful organizaţiei de supraveghere, a declarat pentru Reuters că ciocnirile fac parte dintr-o reprimare intensă” a migranţilor de când forţele spaniole şi marocane au reluat patrulările comune şi au întărit măsurile de securitate în zona din jurul enclavei.

Oficialul ministerului de interne marocan însărcinat cu migraţia şi controlul frontierelor nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.

Incursiunea a fost prima semnificativă de acest fel de la jumătatea lunii martie, când Spania a adoptat o poziţie pro-marocană cu privire la Sahara Occidentală, un teritoriu revendicat de Rabat, dar unde o mişcare de independenţă susţinută de Algeria cere înfiinţarea unui stat suveran.

În săptămânile din 2022 anterioare acestei schimbări, intrările de migranţi în cele două enclave au crescut de mai mult de trei ori faţă de aceeaşi perioadă din 2021.