• 21 de imigranți munceau ilegal într-un depozit de haine second hand din Spania
  • Poliția i-a găsit pe unii dintre ei ascunși într-o cameră secretă, construită pentru raidurile poliției
  • Patronul afacerii și fiii săi au fost arestați

Poliția spaniolă a descoperit 21 de imigranți care munceau forțat într-un depozit de haine second hand, informează BBC. Condițiile de muncă erau deplorabile, iar orele petrecute în depozit erau interminabile, muncitorii fiind plătiți cu numai doi euro pe oră.

În imaginile făcute publice de Poliție pot fi văzuți mai mulți oameni îngrămădiți într-o cameră ascunsă în spatele unor remorci încărcate cu haine.

Cei care conduceau afacerea din sud-estul Spaniei, un bărbat și cei doi fii ai săi, au fost arestați. Aceștia cumpărau și revindeau haine în țările africane. Când poliția a ajuns la fața locului, patronul a început să strige la angajații săi să fugă și să se ascundă.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Patru munictori au sărit gardul, iar ceilalți s-au încuiat în depozit. Opt dintre ei erau îngrămădiți într-o cameră foarte mică. Martorii au spus că acea cameră a fost construită special pentru ca muncitorii să se ascundă în cazul unui raid al forțelor de ordine.

Cei reținuți recrutau imigranți aflați în situații neregulamentare și îi forțau să muncească ore îndelungate fără nici o garanție. Au speculat vulnerabilitățile acestor oameni și faptul că se aflau în nevoie pentru a-i pune să muncească în condiții dure de lucru”, a scris Poliția în comunicat.

Cei trei reținuți vor fi aduși în fața instanței de judecată din Cartagena.