339 de români, din Franța și Marea Britanie, s-au întors în țară în condiții speciale, din cauza pandemiei de COVID-19

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că 339 de cetățeni români, afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian, în contextul pandemiei de COVID-19, au fost repatriați din Franța și Marea Britanie.

Potrivit unui comunicat al MAE, au fost aduși în țară 151 de români din Franța și 188 din Marea Britanie. Printre aceștia se găsesc studenți, persoane sub tratament medical și alți cetățeni care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul statelor respective.

Revenirea în țară a fost asigurată prin intermediul a două curse aeriene operate de compania Tarom, pe ruta București-Paris-București, respectiv București-Londra-București.

Cu aceleași curse au revenit în țară și cetățeni rezidenți în România: 19 cetățeni francezi, doi cetățeni canadieni, un cetățean tunisian și un cetățean american.

De asemenea, cu aceleași curse aeriene a fost facilitată și revenirea în țările lor a unor cetățeni britanici și francezi care se aflau în România.

Autorul articolului: Cosmin Pîrv

Exit mobile version