- Potrivit lui Valeriu Gheorghiță, astăzi trebuiau vaccinate 20.000 de cadre medicale
- În Brașov, vaccinarea a început chiar și în spitale private
- Există zone ale țării în care autoritățile nu comunică transparent cum distribuie dozele de vaccin
Este prima zi în care în România vaccinăm masiv. Potrivit lui Valeriu Gheorghiță, astăzi trebuiau vaccinate 20.000 de cadre medicale.
Totul pleacă însă de la câte doze am scos din depozite. 36.000, spunea Comitetul Național de Vaccinare, că au fost distribuite în majoritatea centrelor de vaccinare din țară. Nu știm însă complet și clar câte doze a primit fiecare județ în parte.
Știm sigur că aceste doze au ajuns în Iași, Suceava, Botoșani, Vaslui și Bacău. Cele mai multe doze din zona Moldovei, 3.300, s-au dus la Iași.
Din centrul regional de depozitare din Craiova au plecat doze către Olt, Dolj, Gorj și Vâlcea. Cele mai multe au ajuns în Dolj.
În Brașov, vaccinarea a început chiar și în spitale private. Necunoscutele sunt în Cluj, Timișoara și Constanța. Există zone ale țării în care autoritățile nu comunică transparent cum distribuie dozele de vaccin. În București, autoritățile nu răspund solicitărilor reporterilor Aleph News cu privire la modul de distribuire a dozelor.