• Marea Britanie acuză Moscova că încearcă să submineze democrațiile europene prin atacuri cibernetice, dezinformare și sabotaj.
  • Guvernul de centru-stânga al lui Starmer urmărește să reconstruiască legăturile cu UE.
  • Politicienii europeni încearcă să facă față singuri nevoilor de securitate dacă Trump ajunge la Casa Albă.

Liderii din întreaga Europă și-au exprimat joi sprijinul pentru Ucraina și îngrijorarea cu privire la direcția pe care o iau Statelor Unite, la un summit al Comunității Politice Europene axat pe securitate, dar umbrit de îngrijorările privind alegerea lui Donald Trump pentru un al doilea mandat la Casa Albă. Este primul summit organizat de noul prim ministru britanic, Keir Starmer , care primește aproximativ 45 de șefi de stat si de guvern pentru a discuta despre migrație, securitatea energetică și amenințarea din partea Rusiei, în timp ce încearcă să restabilească relațiile dintre Regatul Unit și vecinii săi din Uniunea Europeană la patru ani după Brexit.

„Prima noastră sarcină astăzi aici este să confirmăm sprijinul nostru ferm pentru Ucraina, să ne unim din nou în spatele acelor valori pe care le prețuim și să spunem că vom înfrunta împreună agresiunea de pe acest continent”, a spus Starmer, adăugând că amenințarea din partea Rusiei „atinge toată Europa”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este și el invitat, venit să primească sprijinul Europei în apărarea țării sale. Marea Britanie acuză Moscova că încearcă să submineze democrațiile europene prin atacuri cibernetice, dezinformare și sabotaj. Sunt prezenți cancelarul german Olaf Scholz, președintele francez Emmanuel Macron, premierul italian Giorgia Meloni, premierul polonez Donald Tusk și secretarul general al NATO Jens Stoltenberg dar și reprezentanți ai UE mai puțin UVDL care se afla azi în fața PE.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

Ce speră Starmer să obțină de la acest summit ?

Guvernul de centru-stânga al lui Starmer urmărește să reconstruiască legăturile cu UE tensionate de ani de dispute grave cu privire la condițiile Brexit. O prioritate pentru el este un nou pact de securitate Regatul Unit-UE, pe care Starmer speră să îl încheie în curând.
Sperantele sale par confirmate de președintele Consiliului European, Charles Michel care a declarat la sosire : „Suntem încrezători că se va deschide un nou capitol cu Regatul Unit”.

Starmer a spus că Marea Britanie intenționează să-și asume un rol mai activ pe scena mondială , mai ales când vine vorba de lupta Ucrainei împotriva invaziei Rusiei și de bandele de trafic de persoane care organizează migrația ilegală. El le-a spus liderilor reuniți la Blenheim că, sub guvernul său, Marea Britanie va fi „un prieten și un partener, gata să lucreze cu ei – nu ca o parte a Uniunii Europene, ci că o parte a unei Europe mai mari”.
„Nu ne vom retrage niciodată din Convenția Europeană a Drepturilor Omului” a garantat el.

A fost o idee cu care fostul guvern conservator al Regatului Unit a cochetat, spre alarma partenerilor europeni. Starmer intenționează să colaboreze mai strâns cu agenția europeană de poliție Europol împotriva traficului de persoane. Starmer se întâlneste în tete- a -tete cu Emmanuel Macron, în această seară.

Care a fost atmosfera vis a vis de Statele Unite și alegerile care se apropie?

Vance, un oponent al ajutorului militar al SUA acordat Ucrainei, drept candidat la vicepreședinție a sporit îngrijorările. Politicienii și oficialii de la summit au subliniat necesitatea ca Europa să demonstreze că ia măsuri pentru a-și proteja propria securitate.
„Țările europene trebuie să stea pe propriile picioare mai mult că niciodată”, a spus premierul olandez Dick Schoof.

Acest sentiment a fost reluat de câțiva alți lideri, dar nu și de premierul pro-rus al Ungariei, Viktor Orbán , care a spus că o victorie a lui Trump ar fi „cea mai bună veste pentru toată lumea, pentru că el este un om al poporului”. Zelenski părea să se refere la Orbán când a cerut națiunilor europene să rămână unite.

Citește și