59 de persoane au murit după explozia unei cisterne care transporta benzină în Haiti

sursă foto- Twitter
  • Alte zeci de persoane sunt rănite în urma exploziei.
  • Oficialii trag un semnal de alarmă pentru că este nevoie de donatori de sânge.
  • Primarul descrie situația ca fiind una critică.

Cel puţin 59 de persoane au murit, iar altele au fost rănite, după explozia unei cisterne care transporta benzină, în Haiti, conform noului bilanţ, anunţat de un oficial local. Zeci de persoane au fost ucise după ce o cisternă care transporta benzină a explodat în Cap-Haitien, al doilea oraș ca mărime din Haiti, potrivit autorităților haitiene.

Bilanțul victimelor se ridică în prezent la 59 de morți, potrivit viceprimarului orașului, Patrick Almonor, care a lansat, de asemenea, un apel pentru donații de sânge și a calificat situația generală drept una critică.

„Avem aproape 50 de case afectate de incendiu și majoritatea vor trebui să fie demolate cât mai curând. Orașul va avea nevoie de mult ajutor pentru a ieși din această tragedie, guvernul central se oferă să ajute, dar așteptăm să vedem. Credem că vom avea nevoie de mai mult decât guvernul central, situația este critică”, a spus primarul.

Oficialii medicali au lansat un apel public pentru donații de sânge, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al agenției de protecție civilă. Premierul haitian Ariel Henry a reacționat la tragedie marți dimineață, scriind pe Twitter: „Am aflat, cu dezolare și emoție, vestea tristă a exploziei, de noaptea trecută, la Cap-Haitien, a unui camion-cisternă care transporta benzină, și care a provocat, potrivit unui bilanț parțial, aproximativ patruzeci de morți, zeci de răniți, precum și pagube materiale importante”.