• Ordinul comun MS-MAI a fost publicat azi în Monitorul Oficial
  • Documentul aprobat de Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, se referă la obligativitatea purtării măștii de protecție în spații închise
  • Există și câteva excepții, cazuri în care purtatul măștii de protecție nu este necesar

Ordinul comun MS-MAI, aprobat în urmă cu două zile de Nelu Tătaru, a fost publicat în Monitorul Oficial. Pe durata stării de urgență, cetățenii sunt obligați să poarte masca de protecție în spațiile închise, cum ar fi mijloacele de transport în comun, locul de muncă sau magazinele

Excepțiile au fost modificate față de varianta inițială a acestui ordin.

Astfel, dacă inițial pe lista celor exceptați de la portul măștii erau angajați care lucrau în același birou, dar aveau între ei o distanță de cel puțin doi metri, a fost scoasă această categorie, iar acum poți să nu porți mască, în birou, la locul de muncă doar dacă lucrezi singur într-o încăpere

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII
MESAJUL REGELUI CHARLES
BEYONCE LANSEAZĂ UN NOU ALBUM
FORȚA DE REACȚIE NATO POATE INTRA ÎN ROMÂNIA

În următoarele situații, obligativitatea purtării măștii nu este valabilă:

  • angajatul este singur în birou
  • persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
  • persoana desfăşoară activitaţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);
  • prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
  • vorbitorii în public cu condiţia respectării distanţei de 3 metri;
  • elevii/studenţii doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanţarea corespunzătoare;
  • copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Ordinul ministrului Sănătăţii prevede, totodată, că la intrarea într-un sediu este obligatoriu triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor. Astfel, la locul de muncă ţi se va măsura temperatura, iar dacă aceasta va depăşi 37.3 C, vei fi trimis pentru consult la medicul de familie.