• Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite în urma accidentului de circulaţie
  • Accidentul s-a produs joi pe DN 65, la ieșirea din Slatina către Valea Mare, județul Olt
  • O fetiță în vârstă de 6 ani, conștientă, necooperantă, cu hematom frontal și o fetiță de 1 an și 7 luni, fără urme vizibile de traumă, au fost duse la spital

Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite în urma unui accident de circulaţie produs joi pe DN 65, la ieșirea din Slatina către Valea Mare, județul Olt. În accident au fost implicate 9 persoane.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că accidentul s-a produs pe DN 65, la ieșirea din Slatina către Valea Mare, județul Olt.

Patru persoane au fost rănite și transportate la spital, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu alt autoturism și cu un camion.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

La rândul lor, pompierii anunță că în cele două autoturisme și un camion se aflau nouă persoane, printre care și doi copii.

La UPU Slatina au fost transportate patru persoane: o fetiță în vârstă de 6 ani, conștientă, necooperantă, cu hematom frontal, o fetiță de 1 an și 7 luni, fără urme vizibile de traumă, o femeie, în vârstă de 28 de ani, conștientă, politraumatizată și un bărbat, în vârstă de 30 de ani, conștient, cu traumatism cervical, traumatism cranio-cerebral și excoriații la un braț.